Luceafarul a invins Gloria, CF Beius a pierdut la scor

1Comentariu
Luceafarul a invins Gloria, CF Beius a pierdut la scor
Etapa inaugurală a Ligii a III-a a consemnat rezultate diferite pentru cele două echipe bihorene din Seria 5.

Luceafarul Oradea s-a impus pe teren propriu în faţa formaţiei Gloria Arad, scor 3-2 (1-2), în timp ce CF Beius a fost surclasată în deplasare de FC Hunedoara cu scorul de 5-0 (2-0).

Luceafărul a obţinut un succes dificil, reuşind să revină după ce a fost condusă cu 2-0. Arădenii au punctat de două ori prin acelaşi jucător, Negru (‘8 şi 37), dar gazdele au redus din diferenţă până la pauză, prin Paina (’40). Luceafărul a mizat totul pe cartea atacului în repriza secundă, reuşind să întoarcă soarta meciului. Bogdan a egalat (’58) printr-o lovitură cu capul, după care gazdele au beneficiat de un penalty, ratat însă de Ember (’77). Din fericire, orădenii nu s-au demoralizat şi au atacat în continuare, izbutind să înscrie golul victoriei prin Cura (’81). Au jucat echipele:

Luceafărul: Goia – Letan, Indrieş, Cura, Briciu (’36 Tăut) – G. Bogdan, Ov. Ghilea, Ţârlea (’82 Popescu), Molnar – Paina (’67 Ember), Roşu (’85 Micaş). Antrenor: Dacian Nastai.

Gloria Arad: Silaghi – Eşanu, Manea, Dubeştean, Ţurcaş – Popa (’62 Găldean), Ban (’84 Tau), Sălăjan, Rus (’89 Filaret) – Pantea, Negru. Antrenor: Leontin Pinţa.

CF Bihorul Beiuş a clacat din păcate în meciul de debut, fiind învinsă categoric în deplasarea cu FC Hunedoara, cu scorul de 5-0. Echipa hunedoreană, care vizează promovarea în liga secundă, a dominat cu autoritate partida. Antrenorii beiuşeni, Adrian David şi Alin Popa, au aliniat echipa: Odobasianu – Silaghi, Cobârzan, Mihoc, Şerb (’60 D. Toma) – Fl. Popa (’64 Roman), Drule, Vanca, Morar (’64 Borza), Trip – Toader (’46 Higyed).

G.N.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor