Luceafărul a învins „satelitul” campioanei

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
1Comentariu
Luceafărul a învins „satelitul” campioanei
© FOTO: Dian Bureția
„Luceferii” şi-au dublat zestre de puncte după duelul cu CFR Cluj II. Echipa satelit a campioanei României s-a prezentat la Sânmartin cu un lot extrem de tânăr, jucătorii care au evoluat fiind născuți între anii 2000 şi 2002, coordonaţi de pe banca tehnică de orădeanul Dan Dobai.

A rezultat o confruntare antrenantă între două formaţii tinere, pentru că şi Luceafărul a mizat pe o formaţie cu o medie de vârstă în jur de 20-21 de ani.

La fel ca şi în celelalte jocuri oficiale, „luceferii” au început bine şi au irosit două ocazii mari de a marca prin Paraschiv 14 (bară transversală) şi V. Costea, care singur cu poarta goală a reluat incredibil peste din 7 metri (15).

Clujenii au fost mai eficienţi şi au marcat la primul şut pe poartă, trimis de Fica de la 18 metri sub transversală (0-1).

După zece minute de uluială, bihorenii au egalat din fază fixă: Mitrică a executat un corner şi fundaşul D. Pop a punctat cu o lovitură de cap (1-1).

Partea a doua a început cu bara lui Mihai Gâdea, după care Paraschiv şi-a adus echipa în avantaj finalizând cu gol o acţiune personală (2-1).

„Luceferii” au avut de lucru cu incomoda echipă clujeană, însă şi-au făcut singuri jocul greu ratând cu prea mare uşurinţă alte ocazii importante prin Peter 66 şi 90+3 sau Paraschiv 89, fază la care au solicitat penalty…însă s-a acordat fault în atac.

S-a încheiat 2-1 şi Luceafărul Oradea are maximum de puncte şi golaveraj +4, bilanţ cu care este pe locul 1 în Seria 5. Tot 6 puncte are şi Sticla Arieşul Turda, golaveraj 3-1, pe terenul căreia va evolua echipa antrenată de Dragoş Militaru etapa viitoare.

CASETA TEHNICĂ

LUCEAFĂRUL – CFR CLUJ II 2-1 (1-1)

Au marcat: D. Pop 30, Paraschiv 51 / A. Fica 20

Luceafărul: Filip – Drăgan (50 Gunie), Core, D. Pop, Roş, Prejmerean, Paşca (46 Manole), Mitrică (90+2 Lăsconi), Maxin, V. Costea (55 P. Peter), Paraschiv. Antrenor: Dragoş Militaru

CSR Cluj II: Gal – Bud (62 Tomşa), Bălan, Al. Rus, Ad, Ilie (72 Fărcăşan), Sg. Luca, Chira (54 Popsa), Derban, Giurgiu (46 Nistor), M. Gâdea, A. Fica. Antrenor: Dan Dobai

Arbitri: Răzvan Necrici (Chechiş – Maramureş) – Daniel Lar (Baia Mare), Alexandru Turian (Zalău)

Observatori FRF: Vasile Rad (Arad), Constantin Por (Satu Mare)

FOTBAL – LIGA 3 – SERIA 5
Rezultate înregistrate în etapa a II-a:

Unirea Dej – Metalurgistul Cugir 0-0
AFC Odorheiu Secuiesc – CSC Sânmartin 3-3 (1-1).
Iovu 19, Jakab 62, S. Bucur 88 / Sg. Pop 36 penalty, Fl. Pop 71, Habakuk 86

CSC Sânmartin a punctat la Odorheiu Secuiesc

Sănătatea Cluj – Avântul Reghin 1-1 (0-1). A. Ceaca 58 / Ad. Murar 31
Minaur Baia Mare – ACSFC Recea 1-1 (0-1). Ad. Bedea 64 / Ad. Micaş 37
Industria Galda – Sticla Arieşul Turda 0-1 (0-1). E. Oltean 35
Luceafărul Oradea – CFR Cluj II 2-1 (1-1). D. Pop 30, Paraschiv 51 / A. Fica 21
Unirea Alba Iulia – Unu Fotbal Club Gloria 4-0 (1-0). I. Frăsineanu 27, Al. Giurgiu 66, Petresc 80, Bârdea 88
SCM Zalău – Viitorul Şelimbăr 2-2 (1-1). Culda 39, Koula 83 / Al. Curtean 24, Natea 90+2

Etapa viitoare (6-7 septembrie): Viitorul Şelimbăr – Unirea Dej, ACSUFC Gloria – SCM Zalău, Avântul Reghin – Unirea Alba Iulia,, CFR Cluj II – Odorheiu Secuiesc, Sticla Arieşul Turda – Luceafărul Oradea, ACSFC Recea – Industria Galda, Metalurgistul Cugir – Minaur Baia Mare, CSC Sânmartin – Sănătatea Cluj (vineri, ora 17:00, teren Sântion).



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor