23. septembrie 2011 15:45; Reactualizat la: 23.09.2011 15:45


Luceafarul Felix a jucat curajos

FOTO: GAZETA SPORTURILOR FOTO: GAZETA SPORTURILOR
Bihorenii au pus probleme liderului, însă golul lui Luchin i-a trimis pe „câinii roşii” în „optimi”.

Luceafărul Felix nu a jucat rolul victimei sigure în faţa echipei care ocupă primul loc în Liga 1. Bihorenii s-au debarasat de complexe şi au început curajos confruntarea cu Dinamo, iar în minutul 4 au irosit cea mai mare ocazie a meciului: T. Moldovan l-a deschis pe Blănaru, care scăpat singur cu portarul a trimis în Naumovski, ieşit în întâmpinare. Momentele bune ale Luceafărului au continuat, iar Pocian ’10 şi T. Moldovan’19 şi 23 au dat oarece emoţii lui Naumovski.

„Câinii” au dat semne de trezire şi Miron a scos mingea reluată cu capul de Dănciulescu. Portarul bihorean avea să greşească la mingea centrată din corner şi Luchin a trimis în plasă cu capul din şase metri (’32).

„Experienţă utilă”

După pauză, Ţucudean a trimis o „diagonală” de la 14 metri, puţin pe lângă (’59), iar bihorenii au încercat câteva contraatacuri rămase fără rezultat. Dinamo şi-a securizat avantajul printr-un joc de posesie şi merge mai departe fără să strălucească, în timp ce Luceafărul a ieşit onorabil din Cupa României. „Meciul cu Dinamo a fost o experienţă utilă pentru noi. Echipa a făcut un joc bun, am stat bine în teren, iar Dinamo, cu şapte titulari obişnuiţi în teren, nu şi-a creat decât două ocazii. Şi noi am avut situaţiile noastre, nefructificate însă de Blănaru şi Tibi Moldovan. Sper ca prestaţia din acest joc să le dea încredere băieţilor. Revenim la meciurile de campionat şi trebuie să arătăm că suntem de drumul bun”, ne-a declarat antrenorul Călin Moldovan.

„Luceferii” au cules aprecieri şi de la adversari. „Eram sigur că va fi greu în faţa unui adversar de Liga a II-a care s-a apărat bine şi a dat totul cu noi. Până la urmă e bună şi o victorie cu 1-0”, a spus la final Marius Alexe.

TEODOR BIRIŞ

CASETA TEHNICĂ

Dinamo – Luceafărul Felix 1-0 (1-0)

Stadion Dinamo. Teren bun. Spectatori: -

A marcat: Luchin ’32

Dinamo: Naumovski – Luchin, Scarlatache, Dragoş Grigore, Diabate – Scărlătescu (’46 M. Alexe), Kone, C. Munteanu, G. Păun (’58 Bakaj) – Ţucudean, Dănciulescu. Antrenor: Liviu Ciobotariu

Luceafărul: B. Miron – Letan, Cura, E. Miculescu, A. Achim – D. Muntean (’62 Mihuţ), Ov. Ghilea (’73 Svarczkopf), Pocian, Fl. Neaga – Blănaru, T. Moldovan (’70 Bundea). Antrenor: Călin Moldovan

Remarcaţii meciului: Luchin / T. Moldovan

Cartonaşe galbene: Luchin ’36 / Svarczkopf ’90

Arbitri: Georgian Ionescu (Buzău) – Eduard Ungureanu şi Costin Florescu (ambii din Bucureşti)

Observatori FRF: Alexandru Crişan (Bucureşti) şi Hacic Garabet (Constanţa).

Luchin (alb-roşu) a marcat cu capul, în timp ce Blănaru (roş-albastru) a ratat incredibil

Ciubotariu: “Am avut probleme, oradenii au avut contraatacuri periculoase”

 


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Sport local
Memorialul Gabriela Andor la tir sportiv
Concursul a avut loc la Poligonul Universitatea, în organizarea DJST Bihor şi a CSU Oradea. mai multe »
Viitorul Oradea, pe locul 2 la Cupa Juniorul
Echipa Viitorul Oradea a participat la sfârşitul săptămânii trecute la Cupa Juniorul, turneu rezervat copiilor [...] mai multe »
Cornelia Deiac, pe locul 7 la Diamond League Shanghai
Săritoarea în lungime Cornelia Deiac a sărit 6,37 metri la concursul din China. mai multe »
Ingrijorare pentru echipa
Recent promovată în Divizia A1, echipa CSŞ LPS Bihorul a readus voleiul masculin bihorean pe prima scenă după o [...] mai multe »
Medaliate in Ucraina
Un grup de patru judoka de la JC Liberty LPS Bihorul (antrenori Aurelian Fleisz, Alexandru Goncearenko) a participat la [...] mai multe »
LPS Bihorul a castigat turneul Campionii Liceelor – Trofeul FC Bihor
Competiția „Campionii Liceelor – Trofeul FC Bihor” a ajuns la final. Turneul organizat pentru a celebra cei 110 [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren