Luceafărul Oradea a început în forţă

SANTION - Luceafărul Oradea a pornit ca din puşcă în noul sezon al Ligii a IV-a, respectându-şi statutul de candidată la câştigarea campionatului şi a învins pe Locadin Âeâchea cu 5-1 (1-1).

Oaspeţii au oferit o replică consistentă în prima repriză, când au şi reuşit să egaleze prin Bronţ (32), după ce Iova a deschis scorul (29). Din minutul 37, Luceafărul a fost nevoită să evolueze în inferioritate, Ovidiu Ghilea fiind eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene. Deşi au jucat în zece, gazdele s-au dezlănţuit în partea a doua, când şi-au asigurat punctele puse în joc prin golurile reuşite de Briciu (48), Grosu (50), Crişan (82) şi Morar (86)

„E o victorie importantă, cu toate că mai avem de lucru în ceea ce priveşte calitatea jocului. Prima repriză a fost mai grea, dar după pauză ne-am descătuşat şi am mai marcat de patru ori. Ne dorim să creştem de la meci la meci”, a spus antrenorul Florin Farcaş. Etapa următoare programează şi primul şoc al Ligii a IV-a, sâmbătă, între FC Bioland şi Luceafărul.

Au evoluat echipele

Luceafărul: Goia – Jude, C. Pop, Iova, Morar, Ember (’83 Jurge), Ov. Ghilea, Briciu, Grosu (’73 G. Zima), Cuc (’66 Silaghi), Monenciu (’46 Crişan). Antrenor: Florin Farcaş

Locadin: Sije – C. Butuc, Ţica, Chirilă, Atanase, Varga (’83 Tobias), Ad. Popa, Rogojan, Berindea, Săvescu, Bronţ (’42 Ghiuro). Antrenor: Sorin Simuţ
Teodor Biriş



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !