Luceafărul Oradea a pus frână liderului

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
Luceafărul Oradea a pus frână liderului
Echipa bihoreană a remizat, scor 0-0, cu Chindia Târgovişte, grupare neînvinsă din etapa a 6-a.

Luceafărul Oradea se dovedeşte un arbitru influent în lupta pentru promovare. Niciuna dintre cele trei echipe care a poposit la Sînmartin din postura de primă clasată nu a plecat cu toate punctele. După victoria cu Academica Clinceni şi remiza cu Sportul Snagov, „luceferii” au „ţinut în şah” şi pe Chindia Târgovişte, liderul la zi al Ligii a II-a.

Partida a debutat cu şansa de gol a lui Cătălin Ţîră, care a trimis mingea cu capul, plasat, de la 12 metri, dar Aioani a plonjat şi a respins de lângă bară.

Ţîră (10) şi Chiorean (17) au şutat din poziţii favorabile, dar fără tărie, şi portarul oaspeţilor a prins fără probleme.
Pe fondul unui duel echilibrat, oaspeţii au avut o tresărire de orgoliu abia în finalul primei părţi când Neguţ a reluat cu capul din unghi în plasa laterală (44), iar în minutul următor Moga a respins cu piciorul mingea „înţepată” de Novac din colţul careului de 6 metri.

Penalty uşor acordat

La şase minute de la reluarea părţii a doua, Chindia a beneficiat de un penalty uşor acordat de arbitrul Ovidiu Mazilu la duelul dintre Opriş şi Cherchez. Cu 10 goluri la activ în acest sezon, căpitanul Cherchez a executat penaltyul…mult peste poartă (52).

Dacă pe teren echilibrul s-a păstrat, cel numeric s-a rupt în minutul 71 când Opriş a văzut al doilea cartonaş galben…pentru proteste susţin arbitri, întrucât intervenţia asupra lui Neguţ nu necesita avertisment.

Cu un om în plus, în timpul rămas, Chindia a trecut de două ori pe lângă gol. În minutul 86, Neguţ, nederanjat de nimeni pe linia careului de 6 metri a reluat cu capul pe lângă poartă. Cinci minute mai târziu, nou-intratul Stoica a profitat de o indecizie în tabăra gazdelor şi de la 15 metri a şutat peste poartă. Ultimul cuvânt l-au avut bihorenii la un contraatac, Vasile Pop a pătruns în careu şi din poziţie laterală a şuta tputernic dar Aioani a reuşit să respingă peste transversală. S-a terminat 0-0, un rezultat care poate fi considerat pozitiv de „luceferi” în condiţiile în care târgoviştenii au pierdut ultima dată în urmă cu două luni şu jumătate.

Miercuri, în etapa intermediară, Luceafărul va evolua în deplasare pe terenul echipei Dacia Unirea Brăila.

Luceafărul Oradea – Chindia Târgovişte 0-0
Stadion Luceafărul. Gazon excelent. Spectatori: 100

Luceafărul: Moga – Gunie, Cr. Oros-cpt., V. Opriş, Moihedja – V. Pop, Chiorean (75 Băican), Prejmerean, P. Mitrică (70 C. Roșu) – C. Ţîră (61 A. Dulca), G. Paraschiv. Antrenor: Cristian Lupuț

Chindia: Aioani – Martac, C. Dinu, Acasandrei (73 D. Florea), D. Dumitraşcu, A. Şerban (59 Manea), Lungu, Novac, A. Mihaiu – Cr. Cherchez-cpt. (82 Cr. Stoica), Cr. Neguţ. Antrenor: Viorel Moldovan

Cartonaşe galbene: V. Opriş 32, 71, Cr. Oros 52, C. Roșu 90+2 / Cr. Neguţ 15, Martac 34, Dumitrașcu 72, D. Novac 83

Cartonașe roșii: V. Opriș 71 / –

Arbitri: Ovidiu Mazilu (Satu Mare) – Raul Ghiciulescu (Lugoj), Andrei Chiţoiu (Timişoara)
Observatori FRF: Dan Monea (Aiud), Dorin Micşa (Timişoara)



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !