Luceafărul s-a revanşat în campionat

De Teodor Biriş
1Comentariu
Modan are 22 de goluri în acest campionat
Modan are 22 de goluri în acest campionat
Nicu Modan a reuşit o “dublă” şi a adus victoria cu 2-0 în faţa Sântandreiului.

Cu o abordare diferită faţă de meciul din Cupa României, Luceafărul a controlat clar derby-ul din campionat cu Crişul Sîntandrei. “Luceferii” au pus stăpânire pe joc încă din debutul partidei, în care Copil a fost aproape de autogol (2), iar portarul Avram a arătat că este în formă bună şi a scos şutul lui Modan trimis de la 15 metri sub transversală. La capătul primului sfert de oră a fost rândul lui Roşu să-şi treacă în cont o ocazie imensă, şutul său fiind respins uluitor cu piciorul de Avram. Seria ratărilor a continuat cu Roşu (21) şi Modan în prim-plan, al doilea nereuşind să-l învingă pe Avram nici singur cu portarul (33). Nici cu capul cei doi n-au fost mai norocoşi, reluând alături din poziţii bune în minutele 38 şi 43. Scăpaţi cu faţa curată, oaspeţii au fost aproape să deschidă scorul la pătrunderea lui Gavrilaş în careu soldată cu un şut plasat de la 10 metri, prea slab ca să-l învingă pe Goia (45+2).

După pauză a fost rândul lui Balla să rateze nepermis, şutul său de la 10 metri ocolind poarta (54). Gazdele au reuşit să spargă gheaţa în minutul 62, când Roşu a pasat pe culoar pentru Modan, care s-a desprins de fundaş şi a scuturat plasa (1-0). Luceafărul s-a desprins decisiv după o combinaţie între Balea şi Tătar, ultimul a centrat în faţa porţii şi Modan a îndeplinit o simplă formalitate înscriind în poarta bravului Avram (2-0).

Luceafărul a ajuns la a 27-a victorie din campionat şi a acumulat 82 de puncte, depăşind cu două puncte recordul stabilit anul trecut de CSC Sînmartin. Totodată a mărit la 16 puncte distanţa faţă de locul 2.

CASETA TEHNICĂ

Luceafărul – Crişul Sântandrei 2-0 (0-0)

A marcat: N. Modan 62 şi 77

Luceafărul: Goia – Tătar, Ciuciu (69 G. Cornea), Teşedan, Tegzeş (46 Jude), Balea, Sfârlea, Floruţ, Balla, C. Roşu, N. Modan. Antrenor: Zsolt Muzsnay

Crişul: Avram – Fitero, Boneta, Şumălan, Ungur (90+1 Cr. Dărăban), L. Dărăban, Kingsley (75 C. Dianu), Cl. Copil (90+2 Ţap), T. Popa (46 B. Chişvasi), Gavrilaş, Morna.Antrenor: Ciprian Dianu

Cartonaşe galbene: Goia 29, Floruţ 82 / Şumălan 29, Cl. Copil 40, Boneta 52

Arbitri: Daniel Dumuţa (Stânceşti) – Dacian Boruţ (Beiuş), Dănuţ Pantea (Nucet)

Observator AJF: Cornel Pantea.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor