Luceafărul se ridică, Beiuşul se scufundă

Luceafărul se ridică, Beiuşul se scufundă
Luceafărul a reuşit a zecea victorie din acest campionat şi a doua în deplasare din acest retur, scor 4-2 (3-1), pe terenul echipei AFC Odorheiu Secuiesc şi se apropie tot mai mult de locul salvator.

Gazdele au marcat primele prin Csiki ‘8, dar la două minute distanţă Dumiter a restabilit egalitatea cu un şut de la 16 metri pe colţul scurt (11). Luceafărul a trecut în avantaj în minutul 27 când Ov. Ghilea a şutat de la 20 de metri la vinclu, după care Paina a majorat diferenţa după ce a scăpat singur cu portarul (41). Conduşi cu două goluri, secuii au reintrat în cărţi prin golul lui Ov. Lazăr din minutul 57 (3-2). Lupaşcu a adus liniştea după ce a transformat un penalty acordat pentru un henţ în careu cu nouă minute înainte de final (4-2).

Antrenorul Adrian Anca a mizat în acest meci pe Sălăjan – Indrieş, Giura, Cura, Morar – Dumiter, Ov. Ghilea (’63 Magda), Ember (’87 Grosu), Fl. Neaga – Paina (’83 Mangra), Lupaşcu (’90+1 Kis).


Beiuşul se afundă

 

Rezultate din etapa 28:
AFC Odorheiu Secuiesc – Luceafărul Oradea 2-4 (1-3). Csiki ‘8, Ov. Lazăr ’57 / Dumiter ’10, Ov. Ghilea ’27, Paina ’41, Lupaşcu ’81 penalty
Voinţa Livezile – FC Cisnădie 2-0 (2-0). Diudea ’24, Apostolache ’31
Voinţa Sibiu – FC Zlatna 5-2 (3-1). Suciu ‘3, Szabo ’16 şi 65, I. Popa ’21, Neguţ ’88 / Ciofu ’40, Mureşan ’50
Unirea Dej – Seso Câmpia Turzii 2-0 (1-0). Olteanu ‘8, B. Faur ’65
Avântul Reghin – Marmaţia 2-1 (2-1). L. Moldovan ’45, R. Dan ’35 / Achim ‘5
Sănătatea Cluj – Gloria II Bistriţa 1-1 (1-1). Nicula ’30 / Predescu ’28
Bihorul Beiuş – CSM Sebeş 0-2 (0-0). Bălaş ’74, P. Ciucă ’77
Unirea Ungheni – Gaz Metan II Mediaş 0-2 (0-0). Boaru ’56 şi 77
Turul Micula – FC Zalău 0-3

CLASAMENT
    1.    CSU Voinţa Sibiu    28    20    5    3    50    -    16    65    +23
—————————————————————————————————
    2.     Seso Câmpia Turzii     28     18     4     6     49    -    25     58    +19
    3.     Sănătatea Cluj     28     13     5     10     40    -    38     44     +1
    4.     FC Cisnădie     28     12     7     9     39    -    29     43     +1
    5.     CSM Sebeş     28     12     6     10     38    -    34     42     0
    6.     FC Zalău         28     12     6     10     37    -    35     42     +3
    7.     Unirea Ungheni     28     11     8     9     46    -    36     41     -1
    8.     AFC Odorhei     28     13     2     13     45    -    44     41     -1
    9.     Gaz Metan II     28     11     8     9     35    -    35     41     0
    10.     CF Bihorul Beiuş     28     12     5     11     34    -    35     41     -4
    11.     FC Unirea Dej     28     11     7     10     41    -    38     40     -2
    12.     Gloria II Bistriţa     28     11     5    12     46    -    40     38     -3
——————————————————————————————————–
    13.     Voinţa Livezile     28     11     5     12     36    -    41     38     -4
    14.     Luceafărul Oradea    28     10     5     13     40    -    31     35     -7
    15.     FC Zlatna        28     8     8     12     41    -    51     32     -10
    16.     Avântul Reghin     28     7    9    12    31    -    37    30     -12
    17.     Marmaţia Sighet     28     5     4     19     25    -    59     19     -23
    18.     Turul Micula*     28     4     3     21     25    -    71     15     -24

*Turul Micula s-a retras din campionat şi vor pierde cu 0-3 la masa verde toate meciurile rămase de jucat.

Etapa viitoare (marţi, 11 mai, ora 18): Seso Câmpia Turzii – Avântul Reghin, FC Zlatna – Voinţa Livezile, Marmaţia Sighet – Voinţa Sibiu, FC Cisnădie – AFC Odorheiu Secuiesc, FC Zalău – Sănătatea Cluj, Gaz Metan Mediaş – Unirea Dej, Gloria II Bistriţa – CF Bihorul Beiuş, CSM Sebeş – Unirea Ungheni, Luceafărul Oradea – Turul Micula 3-0.

T.B.

CF Beiuş a ajuns să aibă emoţii cu retrogradarea după cele trei înfrângeri consecutive, ultima suferită vineri pe teren propriu cu CSM Sebeş, scor 0-2 (0-0). Oaspeţii au ştiut ce au vrut şi au punctat de două ori la interval de trei minute prin Benga (74) şi Ciucă (77). Antrenorul Rudy Kovacs a folosit echipa: Odobasianu – V. Silaghi, Coborzan, Tăut, Şerb (’46 D. Toma) – Paul (’46 Fl. Popa), D. Borza, N. Mihoc, Trip – S. Ban (’68 Mora), Agiurgeoaie (’80 Higyed).

LIGA 3 SERIA 6



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase