Luceafărul vrea în primele opt

3Comentarii
Cosmin Brândaş, Florin Farcaş şi Florin Neaga la conferinţa de presă
Cosmin Brândaş, Florin Farcaş şi Florin Neaga la conferinţa de presă
Nou promovata Luceafărul Oradea porneşte la drum cu ambiţii mari în Liga a III-a. Obiectivul fixat de comun acord de conducere şi antrenor este o clasare în primele opt echipe ale Seriei a VI-a.

„La condiţiile care ni se oferă era ruşinos să avem ca obiectiv salvarea de la retrogradare. Nu ne va fi uşor având în vedere valoarea celorlalte echipe. Multe dintre ele sau întărit cu jucători experimentaţi de prin Liga a II-a, dar şi noi avem un lot echilibrat atât valoric cât şi numeric. Ne-am întărit cu cinci-şase jucători bihoreni şi mai rămâne să confirmăm în campionat”, spune antrenorul principal Florin Farcaş.

Un alt obiectiv al clubului finanţat de Gavrilă Ghilea este „să dăm posibilitatea jucătorilor bihoreni să crească şi să se afirme şi astfel să poată să ajungă la nivelul dorit. Vrem să arătăm că şi jucătorii bihoreni pot să facă faţă, mai ales că tot timpul au fost neglijaţi”, susţine Farcaş. În actualul lot al Luceafărului, format din 27 de jucători, există doar un „stranier”: portarul Marius Haring, un colos de 2,02 metri venit de la Retezatul Haţeg.

Faţă de lotul din sezonul trecut, la Luceafărul au apărut: Vlad Gheţe (Cetatea Biharia), Marius Haring (Retezatul Haţeg) – Sergiu Pocian (CF Beiuş), Marius Budău (Ştiinţa Bacău), Cosmin Giura (de la o echipă din Republica Moldova), Andrei Magda şi Sebastian Ianc (Unirea Valea lui Mihai), Florin Neaga (Farul Constanţa), Kiss Erwin (Victoria Avram Iancu)

Contra lui Tătăran

La debutul în Liga a III-a, vineri, de la ora 18, pe terenul din Borş, Luceafărul are parte de un adversar redutabil FC Seso Câmpia Turzii, echipă rezultată din comasarea loturilor FC Seso Iara şi Mechel Câmpia Turzii, care îl are pe banca tehnică pe experimentatul Ioan Tătăran.. „FC Seso este o echipă bună, cu jucători experimentaţi care şi-a propus promovarea. Totuşi, nu trebuie să ne speriem deoarece şi noi avem fotbalişti care au cochetat cu eşaloanele superioare şi sunt dornici să demonstreze că pot reveni acolo”, consideră Farcaş.

Revenit la Luceafărul, după ce a mai jucat la FC Bihor şi Farul Constanţa, Florin Neaga speră să-şi ajute echipa prin golurile pe care le va marca. „Mă simt ca şi cum nu aş fi plecat. Mi-am regăsit mulţi colegi din perioada când eram juniori şi îmi doresc să avem rezultate cât mai bune, pe măsura condiţiilor. Important e să joace echipa bine şi abia apoi câte goluri voi marca eu. Ştiu că, fiind atacant, trebuie să marchez cât mai mult şi să-mi ajut echipa să câştige”, consideră Neaga.

Un rol important îl vor avea şi cei doi juniori care vor fi titularizaţi, cinci dintre ei provenind de la grupa antrenată de Cosmin Brândaş: S. Ghilea, Cr. Morar, S. Bocuţ, G. Trofin şi V. Moisa. „Sper ca toţi cei cinci să fie utili, iar într-un an sau doi să devină titulari şi după ce vor termina junioratul”, spune Brândaş, devenit secund la prima echipă. Din acest sezon, Luceafărul va avea şi o echipă satelit care va activa în Liga a V-a şi va fi antrenată tot de cuplul Farcaş-Brândaş.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor