Lucia Varga: Ilie Bolojan nu comunică eficient!

2Comentarii
Lucia Varga
Lucia Varga
Parlamentara colegă de partid cu primarul de Oradea îi atrage atenţia acestuia că nu e totul roz în ceea ce-l priveşte.

Deputata PNL Lucia Varga, aleasă în Colegiul 3 Aleşd, îi dă sfaturi şi îi atrage atenţia primarului Ilie Bolojan. După ce a precizat că îi mai „acordă o dată încrederea domnului Bolojan”, Varga l-a atenţionat pe acesta să aibă grijă de cine se înconjoară. „Consider că ar trebui să aibă un Birou Politic care să îi reprezinte cu adevărat pe membrii şi simpatizanţii PNL. Iar acest Birou trebuie să-i şi atragă atenţia domnului Bolojan atunci când lucrurile nu merg bine”, a subliniat parlamentara. Varga nu a dorit să spună cine sunt aceia care nu îi reprezintă cu adevărat pe liberali, însă din această atitudine reiese clar că în PNL nu e o armonie deplină. Merită spus în acest context că viceprimarul Gheorghe Carp e un penelist cu un traseu fulminant în partid, după ce în 2008 şi-a dat demisia din PDL, înscriindu-se în PNL. Faptul că Carp a devenit în scurt timp viceprimarul lui Bolojan şi, în acelaşi timp, o voce importantă în PNL Oradea pare să nu fie pe placul unor liberali mai vechi. Iar Lucia Varga ar putea fi portavocea celor nemulţumiţi…

Nu candidează

Lucia Varga s-a eschivat să meargă prea departe în consideraţiile sale, limitându-se să arate cu degetul problemele de comunicare pe care primarul Oradiei le-ar avea. „Domnul Bolojan face multe lucruri bune şi multe lucruri obligatorii, deloc populare, numai că nu comunică. Dacă ar comunica mai eficient, în primul rând cu membrii PNL, lucrurile ar merge mai bine inclusiv pentru domnia sa”, crede Varga.

Lucia Varga a fost cea de la care Ilie Bolojan a preluat ştafeta la şefia organizaţiei municipale a PNL Oradea, după ce aceasta a fost aleasă deputat în Colegiul Aleşd, în toamna lui 2008. Varga spunea atunci că doreşte să se concentreze pe activitatea în Colegiul său. Acesta a fost motivul pentru care i-a predat lui Bolojan fără luptă organizaţia de Oradea. Şi de această dată Lucia Varga a precizat că nu va candida, susţinându-l în continuare pe edilul-şef al Oradiei.

În ceea ce priveşte filiala judeţeană, Lucia Varga şi-a exprimat convingerea că senatorul Cornel Popa va dori un nou mandat. „Ştiu că îşi va depune candidatura domnul Cornel Popa, dar să vedem dacă va mai candida şi altcineva”, a spus ea, fără să-şi arate deschis sprijinul pentru senatorul Popa.

C.C.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor