Lucian Dobre, planuri mari cu ACS Mundo Reșița

Reactualizat la:
Lucian Dobre, planuri mari cu ACS Mundo Reșița
REȘIȚA – Antrenorul Lucian Dobre are planuri mari cu ACS Mundo, club care are deja filiale atât în Reșița, cât și în câteva comune din județul Caraș-Severin.

„După o scurtă vacanță, antrenamentele au fost reluate încă din data de 9 iulie. Deocamdată, antrenamentele le efectuăm în trei locații: la Reșița (baza Mundo, fosta bază Arsenal), la Măureni și la Teregova. Ne dorim să ne extindem și în alte localități din Caraș-Severin. Bineînțeles, pe timp de iarnă, grupele de copii se vor antrena în sală. Noi avem copii născuți în anul 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013 și 2014. De asemenea, așteptăm în continuare copii la toate categoriile de vârstă, iar oferta noastră pot spune că este foarte bună. Le oferim celor mici echipamente de joc, antrenori licențiați, materiale de antrenament și un mediu propice dezvoltării lor ca și oameni și ca jucători de fotbal. În data de 6 septembrie voi organiza un bal, numit de mine Balul Mundo, pe care-l fac pentru toți apropiații mei, nu doar cei care activează în cadrul clubului. Cei interesați de activitatea noastră pot accesa pagina de Facebook ACS Mundo Reșița. Scopul acestui bal este să strângem cât mai multe fonduri pentru a putea ajuta copiii cu o situație materială mai dificilă de la clubul nostru. Avem foarte mulți copii care au acasă o situați financiară mai precară. Joacă pentru clubul nostru copii luați în plasament, unii provin de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului și am dori să le oferim aceleași condiții pe care le au ceilalți copii cu o situație socială mai bună”, a declarat Lucian Dobre, antrenorul și președintele clubului ACS Mundo Reșița.

Cursant al Licenței A de antrenori, Lucian Dobre a mai adăugat: „Am fost deja la al doilea modul al Licenței A, iar în luna septembrie va începe din data de 16 al treilea modul. Printre cei mai cunoscuți antrenori care urmează aceste cursuri se numără Bogdan Lobonț, Daniel Pancu și Costin Lazăr. De asemenea, am purtat discuții și cu cei mai apreciați antrenori din acest moment din România. Am avut ocazia să schimb câteva idei cu Mirel Rădoi și cu Cosmin Contra. Norocul meu este că am jucat fotbal contra celor doi, încă ne cunoaștem și încă suntem prieteni. Am discutat despre metodologia care ar trebui aplicată la copii și juniori și ce încerc să fac eu la Mundo. Ambii m-au felicitat și au spus că dacă o țin tot așa, voi reuși să formez fotbaliști. Pentru anul 2020 am un plan mult mai mare decât să-l aduc pe Mirel Rădoi sau pe Cosmin Contra la Reșița. Îmi doresc să aduc o parte din Generația de Aur la Reșița și să joace un meci amical cu prietenii lui Lucian Dobre, ca să spun așa. Sper să reușesc, dar până atunci aș mai vrea să investesc în terenul și în infrastructura de la Baza Mundo. Gazonul este bun, dar mai avem mult de muncă. Mai avem nevoie de bănci de rezerve, de tribune, de nocturnă. De asemenea, vestiarele trebuie modernizate. În acest sens, sper ca Primăria Reșița să-mi întindă o mână de ajutor. Vreau să investesc în această bază, în Reșița până la urmă, pentru că din câte știu, sloganul domnului primar Ioan Popa este Invest in Reșița. Eu îmi doresc acest lucru pentru că tot ceea ce facem, facem pentru copiii Reșiței și pentru cei care vor continua această muncă în viitor”.

Ștefan Moraru



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !