Lucrări în toi în Piaţa Obor

4Comentarii
La Piata Obor se lucreaza
La Piata Obor se lucreaza
Piaţa Obor este în plin şantier: în ultima săptămână s-au amenajat două alei. Alte trei sunt în lucru. Imagini | Video Video

În decurs de o săptămână de când au demarat lucrările înPiaţa Obor, echipele SC Drumuri Bihor SA au reuşit să finaliezeze două alei, iar alte trei sunt acum în lucru. În total aici vor fi amenajate 20 de alei de dimensiuni diferite, pe o suprafaţă totală de 7.521 mp, una dintre ele fiind destinată accesului maşinilor de intervenţie în cazurile de urgenţe.

Conducerea Regiei Autonome Pieţe Agrement Salubritate (RAPAS) speră ca lucrările să fie gata până la sfârşitul lunii august. Aleile sunt destinate accesului autoturismelor spre parcările din dreptul acestora, dar şi traficului pietonal, având rolul de a fluidiza circulaţia în piaţă. Parcările urmează să fie acoperite cu piatră concasată, iar marginile aleilor vor fi marcate, pentru a delimita locurile de parcare.

Utilităţi, parţial

La licitaţia organizată de RAPAS pentru execuţia lucrărilor, şapte firme au luat caietul de sarcini, însă doar patru a participat, câştigătoarea fiind SC Drumuri Bihor SA. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 400.000 de lei. Nu este locul ideal pentru o piaţă, dar în lipsa unui teren adecvat , am decis să amenajăm piaţa, cel puţin pentru a crea condiţiile necesare activităţii de aici”, a declarat Romulus Cosma, directorul Rapas. Regia a reuşit să modernizeze şi câteva chioşcuri, care au fost racordate la reţeaua de apă şi canalizare. În incintă vor fi amenajate alte chioşcuri în partea dinspre centură şi spre Hypermarketul Real, care urmează să fie, la rândul lor racordate la utilităţi.

„După ce vor fi finalizate lucrările de amenajare a pieţei, ne vom ocupa de instalarea unui sistem electronic de monitorizare a locurilor de parcare, pentru o a avea acces permanent la evidenţa fluxului de maşini, atât în ceea ce priveşte rezervările, cât şi plăţile”, a mai spus Cosma.

Mălina Pop



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor