Lucrează la rezoluţie

BRASOV - Societatea de Scleroză Multiplă din România şi Parlamentul European al Tinerilor, desfăşoară în această perioadă la Braşov Seminarului de Scleroză Multiplă „Conexiuni ale tinerilor”, din cadrul proiectului european „Tineret în acţiune”.

„La seminar participă 70 de participanţi delegaţi din toată ţara, cu vârste între 16 şi 30 de ani, tineri afectaţi de scleroza multiplă sau provenind din familii care au membri afectaţi de boală, reprezentanţi ai Parlamentului European al Tinerilor din România, în calitate de şefi de comitete şi reprezentanţi ai Direcţiilor Judeţene de Tineret” spune coordonatoarea proiectului, Claudia Torje.

Integrare
Proiectul urmăreşte integrarea tinerilor cu dizabilităţi pe piaţa forţei de muncă, în mediul decizional şi politic, dar şi iniţierea participanţilor cu noţiuni de cetăţenie activă şi principii democratice europene. „Tinerii participanţi au experimentat procesul democratic european prin simularea lucrărilor Parlamentului European, au dezbătut pe comitete tema incluziunii persoanelor cu handicap, urmând ca în cadrul Adunării Generale să propună, elaboreze şi voteze o moţiune de rezoluţie, ce va fi înaintată către Parlamentul României, Guvern, autorităţile locale şi către Parlamentul European şi Comisia Europeană”, explică coordonatoarea.

Şase tineri afectaţi de sleroza multiplă vor fi selectaţi cu ocazia acestui eveniment şi vor fi implicaţi în activităţile viitoare ale Parlamentului European al Tinerilor, urmărindu-se pregătirea lor pentru o posibilă carieră politică.

Carmen Brehoi



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase