Lucrează pentru bazinul didactic

De Călin Corpaş
Lucrează pentru bazinul didactic
Au început lucrările la bazinul didactic de înot din orașul Nucet, transmite Consiliul Județean, finanțator al investiției prin Agenția de Dezvoltare Durabilă.

Executantul este S.C. COSTA V.O.C. Impex SRL. Termenul de execuție este de 12 luni, precum și o garanție de 36 de luni. Valoarea totală a lucrărilor este de 3,6 milioane lei, investiția fiind realizată din bugetul județului.

Bazinul va fi unul de tip semiolimpic, având dimensiunile 25 m x 12,5 m, cu o suprafaţă de 1.000 metri pătraţi. Au existat voci care au pus la îndoială utilitatea acestei investiții în Nucet, din cauza lipsei unui număr suficient de copii care ar putea frecventa bazinul…

„Bazinele de înot sunt destinate școlilor pentru inițierea elevilor, iar după orele de sport, vor fi deschise pentru agrementul adulților”, declară Ioan Mang, vicepreședintele Consiliului Județean, care speră că investițiile de acest tip vor beneficia, totuși, și de sprijinul Guvernului.
În faze avansate de pregătire se află și bazinele de înot din orașele Marghita, Valea lui Mihai și Ștei, transmite CJ Bihor. La începutul acestui an a fost începută construcția bazinului de înot din orașul Săcueni. Valoarea acestei lucrări este de 4,6 milioane lei, cu același executant.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !