Luna abundentei teatrale pe scena maghiara din Timisoara

De S.P.D.
Spectacolele lunii noiembrie pe scena Teatrului Maghiar din Timişoara
Spectacolele lunii noiembrie pe scena Teatrului Maghiar din Timişoara
Piese cu mesaj politic, comedii muzicale, spectacole pentru copii, o feerie şi-un spectacol jucat în microbuz, iar la final, o premieră înainte de potop: sunt doar câteva repere ale lunii noiembrie, în care cornul abundenţei teatrale pare a se fi revărsat pe scena maghiară din Timişoara.

Poliția, de Sławomir Mrożek, în regia lui Hernyák György, poate fi urmărită sâmbătă, în 3 noiembrie, de la ora 19:00, în Sala Mare. „Spectacolul muzical-polițist, care a avut premiera luna trecută, readuce în discuție sistemul totalitar și absurditățile acestuia. Poliţia a creat visul ideal. Toată lumea s-a schimbat în bine. Ultimul opozant e gata să renunţe la lupta împotriva regimului. Dar dacă în ţară domneşte ordinea, de ce mai e nevoie de poliţie?” – se întreabă, alături de autor, realizatorii spectacolului.

În 6 noiembrie, publicul poate revedea spectacolul Peer Gynt, de Henrik Ibsen, în regia lui Horváth Csaba, de la ora 18:00, în Sala Mare, una dintre cele mai fermecătoare montări ale acestei stagiuni în Timişoara. „Vizionarea spectacolului coincide cu o adevărată aventură vizuală și reprezintă reîntâlnirea cu un Peer Gynt mai viu ca niciodată. Viziunea scenică e cel puțin inedită, iar unitatea dintre muzică, dans și interpretarea textului creează un spectacol total”, susţin realizatorii.

Devianță, spectacolul care poetizează și stilizează o întâmplare realistă de un dramatism acut, poate fi urmărit în 9 noiembrie, de la ora 18:00, în Sala Studio. „Povestea a două surori (una dintre ele suferă de autism) se transformă într-un spectacol care își propune să înfăţişează o lume, în care apar familii complet dezintegrate sau aflate pe punctul de a se destrăma. O lume în care viața socială este aproape complet exclusă și în care singura soluție e «sănătoasa singurătate» și acele gânduri, care îi mistuie pe oameni asemenea unor viermi”, se arată în sinopsis.

Spectacolul Furnitur își dă întâlnire cu publicul în 18 noiembrie, de la ora 18:00, în Sala Mare. Comedia muzicală, regizată de Göttinger Pál, pe baza textului scris de Vinnai András, este una dintre cele mai vizionate producții ale ultimelor șase luni. „Dacă există un loc în care inima cuplurilor se dezvăluie, acela e Furnitur!”, avertizează regizorul.

În 19 noiembrie, de la ora 14:30, are loc spectacolul mady-baby. Monodrama, plasată într-un microbuz, care pornește cu spectatorii din parcarea Hotelului Timișoara, e interpretată, remarcabil de Borbély B. Emília. Textul Gianinei Cărbunariu, transpus scenic de B. Fülöp Erzsébet, creează un spectacol în care cele mai remarcabile momente sunt cele de improvizaţie: într-un „esperanto” englezo-româno-maghiar.

Spectacolul Prah, multiplu premiat, e programat în 21 noiembrie, de la ora 19:00, în Sala Studio. Cei doi interpreți ai acestuia propun o poveste foarte frumoasă şi umană, despre un cuplu, care vegetează la nivelul subzistenţei, dar cărora le surâde brusc norocul: câştigă marele premiu la loterie.

Cei mici au ocazia să revadă spectacolele Zian & Kopik și Vagabondo. Primul e programat în 11 noiembrie, de la ora 16:00, în Sala Studio. Cel de-al doilea se joacă în 16 noiembrie, de la ora 15:00, tot în Sala Studio. Cele două spectacole se adresează, în egală măsură, și spectatorilor maturi.

„Înainte de potop” este titlul premierei din 30 noiembrie. Textul le aparține fraților Oleg și Vladimir Presnyakov, iar regia spectacolului lui Szabó Máté. „Cei doi autori sunt cei mai jucați scriitori ruși ai momentului, pe un onorant loc doi, după Cehov, într-un clasament al tuturor timpurilor! Creațiile lor sunt puse în scenă paralel în Helsinki, Melbourne, New York, Achen, Madrid, Rejkjavik, Lisabona sau Budapesta. Textul propus spectatorilor timișoreni e scris în 2006 și reprezintă o premieră absolută în România”, subliniază directorul Teatrului Maghiar. Spectacolul are loc de la ora 19:00, în Sala Mare.

Toate spectacolele sunt traduse/supratitrate în limba română. Biletele se pot achiziționa de la Casa de Bilete a teatrului, din strada Alba Iulia, de luni până vineri, între orele 16:00 și 19:00, și cu o oră înainte de începerea fiecărui spectacol, sau online, la adresa www.biletmaster.ro.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !