„Lunea neagră” a economiei mondiale

„Lunea neagră” a economiei mondiale
ORADEA – Ziua de luni a fost una catastrofală pentru economia mondială. Căderile spectaculoase, de până la 6%, înregistrate de marile burse din întreaga lume au generat ieri titluri dramatice pentru presa economică din întreaga lume.

„Black Monday”, aşa cum a fost denumită de analiştii economici ai marilor publicaţii de specialitate, a adus burselor, într-o singură zi, pierderi cât Produsul Intern Brut al Slovaciei.

BVB, peste 5%

Nu a făcut excepţie de la această linie nici Bursa de Valori Bucureşti. Piaţa a închis cu deprecieri de peste 5% la nivelul indicelui societăţilor de investiţii şi de 4,6% pe indicele celor mai lichide acţiuni. Acestea s-au produs pe fondul unor corecţii de amploare înregistrate pe toate pieţele europene. Cu puţin înainte de închiderea Bursei de la Bucureşti, principalii indici ai burselor din Europa consemnau pierderi de peste şase procente, cele mai mari din ultimii ani.

La nivelul titlurilor lichide, cea mai mare cădere a avut BRD, de peste 6,5%. Asta în condiţiile în care şi Societe General a înregistrat o nouă zi de corecţii puternice. Titlurile BRD au urmat tendinţa băncii-mamă şi au coborât până la cotaţia de 21 de lei, adâncindu-şi pierderea din acest an la 25%. De asemenea, Banca Transilvania a ajuns la cotaţia de 76,5 bani, cu 4,4% sub preţul de vineri. Alături de bănci, societăţile de investiţii au înregistrat pierderi semnificative. SIF Transilvania a coborât cel mai mult, cu 5,7%.

Trend negativ

Specialiştii explică deprecierea de luni ca rezultat al turbulenţelor internaţionale provocate de planurile preşedintelui SUA, George Bush, de relansare a economiei. Acestea au dus la sporirea neîncrederii investitorilor americani, speriaţi de perspectiva intrării într-o perioadă de recesiune a economiei americane. „Scăderile vor continua la BVB, pentru că trendul este unul negativ. Orice jucător la bursă se poate aştepta, pe termen scurt, la alte căderi, generate de panica instalată pe toate pieţele lumii”, spune Gabriel Trifan, expert financiar. El consideră că deprecierea leului, care a ajuns la nivelul de acum trei ani, şi derapajul monedei naţionale spre un curs de 4 lei, precum şi criza bursei, se vor stabiliza în funcţie de evoluţiile pieţei internaţionale.

Valentin Buda



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !