Lupescu în turneu electoral la Oradea: „Nu îmi e teamă de nimic”

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
5Comentarii
Florin Răducioiu, Emeric Ienei, Ionuţ Lupescu şi Radu Bitea
Florin Răducioiu, Emeric Ienei, Ionuţ Lupescu şi Radu Bitea
Ionuţ Lupescu s-a întâlnit marți cu reprezentanții echipelor cu drept de vot la alegerile pentru șefia FRF.

În periplul său electoral prin ţară, Ionuţ Lupescu a poposit marţi la Oradea pentru întâlnirea cu membri afiliaţi la Federaţia Română de Fotbal în încercarea de a-i convinge să-l voteze la alegerile din 18 aprilie.

Lupescu a venit însoţit de fostul său coechipier Florin Răducioiu, iar în Oradea s-au întâlnit cu Emeric Ienei, fostul lor selecţioner.

„Îi mulţumesc lui nea Imi că am avut ocazia să ne revedem după mulţi ani. Ne-am reamintit primul nostru Campionat Mondial, din Italia 1990, în care a riscat mizând pe noi. A fost începutul unei perioade frumoase în fotbalul românesc. Vă urez de pe acum La mulţi ani pentru că ştiu că urmează ziua dumneavoastră de naştere (n.r. – în 22 martie)”, a spus în conferinţa de presă, desfăşurată la Hotel Elite, fostul mijlocaş al echipei naţionale.

Lupescu s-a declarat mulţumit de primirea de care a avut parte la Oradea, unde a precizat că are foarte multe cunoştinţe. În afara lui Emeric Ienei, i-au mai fost alături, între alţii, Ioan Zare, Sorin Cigan, Alexa Krenek, Ferko Jeno, Erwin Kiss sau fostul prefect Aurel Tărău şi fiul său Adrian.

Fostul internaţional vrea ca toate deciziile importante din fotbal să fie luate după consultări cu cei implicaţi în fenomen: „Nu vreau să decid eu nimic, Trebuie să facem totul împreună, pe grupuri de lucru, să vedem ce este mai bine pentru fotbalul românesc, să găsim soluţiile viabile”. În strategia sa „sportul, nu doar fotbalul, trebuie să devină o prioritate naţională pentru următorii 10 ani, vorbimd de legi, fiscalitate, infrastructură”.
„Vreau să începem să lucrăm pe proiecte din 19 aprilie, să recredibilizăm fotbalul românesc”, susţine Lupescu, care mizează pe 70% din voturi la alegerile din 18 aprilie.

„Încearcă să denigreze”

La fel ca în urmă cu 4 ani când l-a susţinut pe Gică Popescu, Emeric Ienei nu şi-a ascuns sprijinul pentru Lupescu. „Sunt puţin emoţionat pentru că am lângă mine doi foşti jucători. Sunt convins că vor fi doi conducători de aşa natură încât fotbalul românesc se va ridica din nou. Fotbalul românesc a pierdut timp destul, iar jocul echipei naţionale suferă. Sunt convins că dacă Ionuţ a venit şi a avut curajul să candideze va reuşi să facă pentru fotbalul românesc ce nu au făcut alţii.

Lupescu spune că este dezamăgit de campania dusă de Răzvan Burleanu. Actualul preşedinte al FRF publică frecvent pe blogul personal presupuse ilegalităţi comise de Lupescu din perioada când a fost director general al FRF. Activitatea fostului dinamovist din aceea perioadă va fi joi pe ordinea de zi a Comitetului Executiv al FRF. „Încearcă să denigreze, să discrediteze, să acopere lipsa rezultatelor la FRF prin diverse tertipuri. De când am revenit în ţară am vrut să vorbesc cu ei despre fotbal, despre proiecte. Nu am avut cu cine. Constat pe unde merg că lumea s-a săturat de astfel de practici. Îmi văd de drumul meu, nu îmi e teamă de nimic. Cred că toate aceste atacuri se datorează faptului că nu sunt siguri pe ei, că pierd teren în teritoriu. Transferă din partea politică ce au fost învăţaţi. În fotbal trebuie să ştii să respecţi. Nea Imi este un model în acest sens, nu cred că a jignit în viaţa lui pe cineva”, afirmă Lupescu.

Fostul fotbalist se declară contrariat de schimbarea lui Burleanu: „Acum 4 ani omul venea la mine acasă, venea la Nyon şi spunea că trebuie să ne folosim de competenţa lui Lupescu. Acum sunt făcut infractor. Care e oare faţa lui adevărată?”.

E clar că se anunţă o luptă la baionetă pentru şefia FRF, iar în perioada următoare vom mai afla diverse dezvăluiri din ambele tabere. Cel care va câştiga are misiunea să oprească agonia unui fotbal care continuă să alunece pe tobogan.

Radu Bitea şi Răzvan Burleanu
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a fost joi în Oradea onorând invitaţia preşedintelui Radu Bitea, de la AJF Bihor. Şeful FRF a fost însoțit de secretarul general Gabriel Bodescu, directorul de dezvoltare Ciprian Paraschiv, directorul departamentului scouting Gheorghiță G...



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor