Luptă împotriva flagelului HIV-SIDA

De Alexandru Guiaș
Reactualizat la:
Luptă împotriva flagelului HIV-SIDA
Studenții mediciniști au arătat că le pasă

Studenții mediciniști ai Asociației Studenților Mediciniști din Oradea (ASMO) au făcut un flashmob sub formă de fundiță roșie umană, în semn de solidaritate cu persoanele seropozitive – HIV. Evenimentul a avut loc ieri la statuia din parcul 1 Decembrie.

Inițiatorii proiectului „World AIDS day” (Ziua Mondială SIDA) au fost studenții voluntari ai ASMO – Facultatea de Medicină și Farmacie, în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bihor.

În această lună, în data de 1 decembrie, peste 3.000 de comunități din întreaga lume au celebrat “World AIDS day”, eveniment care a avut ca scop lupta împotriva discriminării persoanelor seropozitive.

„În ultimii ani, termenii „boala cu transmitere sexuală” și HIV/SIDA au devenit din ce in ce mai prezente pe buzele oamenilor, dar, deși au devenit mai conștienți de pericolul reprezentat de aceste afecțiuni, înca există un nivel redus de informare asupra acestora, fiind chiar un subiect rezervat în rândul categoriilor de vârste trecute de perioada adolescenței.

Proiectul este de o importanță majoră în societatea românească actuală, date fiind lipsa orelor de educație sexuală în școli și fenomenul stigmatizării și discriminării persoanelor seropozitive, fapt ce se datorează în principal dezinformării.

Obiectivele proiectului au fost de a informa populația cu privire la HIV/SIDA, de conștientizare a pericolului reprezentat de bolile cu transmitere sexuală, de combatere (prin oferirea de informații medicale corecte) de discriminare și stigmatizare a persoanelor infectate cu HIV, precum și creșterea gradului de încredere a populației în viitorii medici prin maniera de abordare”, a precizat Andrada Mare, unul din studenții coordonatori ai proiectului.

Studenții luptă cu armele lor împotriva HIV-SIDA

În cadrul campaniei mediciniștii au efectuat o campanie de informare privind prevenirea transmiterii HIV și promovare a testării voluntare, în căminele studențești și pe str. Republicii.

La sediul DSP Bihor orădenii vor pute să-și facă gratuit teste pentru HIV, de luni până vineri de la ora 8 la 12, iar recoltările se fac de la 8 la 10.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase