„M-am înțeles verbal cu conducerea clubului”

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
1Comentariu
Antrenorii George Tăutu și Sebastian Tudor
Antrenorii George Tăutu și Sebastian Tudor
George Tăutu va fi, după toate probabilitățile, noul antrenor al echipei de handbal masculin CSM Oradea.

Chiar dacă nu a semnat încă un contract, fostul secund al lui Sebastian Tudor afirmă că s-a înțeles, verbal, cu conducerea clubului. „Încă nu mi s-a oferit un contract pentru semnare, dar cred că acest lucru se va petrece după revenirea mea din concediu. Doresc să continui munca începută pe banca CSM-ului alături de fostul meu coleg, Sebastian Tudor”, afirmă George Tăutu.

Nou antrenor va convoca reunirea lotului la finele săptămânii viitoare. Referitor la componenții echipei din sezonul trecut, o parte dintre aceștia au plecat la alte formații. Tudor Botea, Vasile Niculai, Petru Stroe, Alexandru Pop, Alexandru Laslo și Răzvan Nițu au dat curs ofertelor primite și nu se vor mai regăsi în lotul echipei orădene. Pe lângă jucătorii rămași, George Tăutu intenționează să promoveze la CSM încă un junior de la CS Alpha, portarul Robert Ene, alături de cei trei care fac parte din lotul echipei încă din sezonul trecut: Codrin Zamfir, Ștefan Bandi și Andrei Ivancov. De asemenea, se dorește legitimarea jucătorului Bogdan Cîrchea, care a jucat în sezonul precedent la CS Universitatea „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor