Maestru în temă

ORADEA – „Oamenii cetăţii şi nopţile lor albe”, aşa se intitulează cartea de interviuri a lui Dimitrie Bălan, rafinat om de cultură şi distins gazetar. Cu un „Cuvânt înainte” semnat de Mircea Bradu şi un Argument din partea autorului, tomul a apărut la editura orădeană Arca, în 2006.

Remarcabilul spirit al lui Dimitrie Bălan (unul dintre cei mai buni epigramişti ai văii noastre, autor de schiţe humoristice, risipite prin hebdomadare, „pontagiu” la moment ş.a.), a socotit bine începând cartea sa cu un poem de Rudyard Kipling, „Dacă” („If”), profesiunea-i de credinţă astfel transmisă, emoţionant, fiului: „Dacă ţi-e dat prin clipa zburătoare / Să treci şi s-o întreci, mereu bonom, / Atunci: a ta e Lumea asta mare / Şi, mai mult, fiul meu, atunci – eşti Om!”.

Datorită harului şi abilităţii de maestru în temă, Dimitrie Bălan conduce cu naturaleţe întrebările, reuşind o extracţie mai reală şi mai subtilă a răspunsurilor. Întrucât cartea se va prelungi într-un nou volum, personalităţile intervievate îşi definesc locul.

Ion Davideanu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase