Mafiot italian urmărit internațional, prins de polițiștii bihoreni

De Oana Farcas
Reactualizat la:
1Comentariu
Mafiot italian urmărit internațional, prins de polițiștii bihoreni
Interlopul face parte dintr-un grup extrem de periculos care este acuzat de asasinare, trafic de stupefiante și vătămare corporală gravă.

Italianul în vârstă de 35 de ani era urmărit internațional în baza unui mandat de arestare emis de autoritățile italiene. Luni însă a fost prins de către polițiștii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

„Autoritățile italiene au emis pe numele său un Mandat European de Arestare, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de aderare la grup infracțional organizat de tip mafiot care se preocupă de asasinate, trafic de stupefiante, vătămare corporală gravă în scop de intimidare”, a declarat comisarul IPJ Bihor, Alina Dinu.

Bărbatul a fost prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a emis pe numele său o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, în vederea prezentării la Curtea de Apel Oradea.

În prezent, acesta este încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor