Maghiar Jr. şi Ifrim vor, rectorul Antal ezită

ORADEA - Până în momentul de faţă, pentru alegeri din cadrul Universităţii orădene şi-au depus candidatura 81 de cadre universitare, toate optând pentru funcţia de şef de catedră.

Două dintre cele mai controversate nume din mediul academic sunt Mircea Ifrim (fost decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie Oradea) şi rectorul demisionar Traian Teodor „Doru” Maghiar. Ambii candidează pentru Catedra de anatomie a Facultăţii de Medicină şi Farmacie Oradea.

Expresia cum că teoria este una şi practica cu totul altceva parcă se adevereşte încă o dată. Spunem asta deoarece articolul 13 al noii metodologii prevede ca toţi cei care acced la funcţii de conducere să fie membri respectaţi ai comunităţii academice, cu o moralitate incontestabilă. Cu toate acestea, rectorul Antal nu consideră o problemă dorinţa fostului rector de a fi ales şef de catedră. „Nu văd care este problema, atâta timp cât eu nu am primit nici o dovadă că dânsul se face vinovat de ceva”, a afirmat Antal, care a ţinut să precizeze că deocamdată nu ştie dacă va mai candida pentru şefia Universităţii.

Ioana Iuhas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !