Maghiar senior, judecat la Bucureşti

11Comentarii
Maghiar senior, judecat la Bucureşti
Dosarul cu prejudiciul record pentru Bihor, de 23 de milioane de euro, îl vizează pe fostul rector Maghiar.

Fostul rector Teodor Maghiar a fost trimis în judecata în martie 2008 sub acuzaţia de înselaciune. Dosarul 11275/3/2008, judecat la Tribunalul Bucuresti, a adunat peste 20 de şedinţe şi are următorul termen pe 23 septembrie. Printre martori se numără o serie de decani şi foşti decani ai Universităţii Oradea, inclusiv actualul senator Ioan Mang, actualul rector Cornel Antal şi fostul parlamentar Paul Magheru.

Fostul rector al Universităţii Oradea a fost acuzat de procurorii DNA Oradea că ar fi falsificat numărul studenţilor admişi pe locurile fără taxă, inducând în eroare Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC), care a aprobat alocaţii bugetare mai mari decât cele cuvenite şi a plătit astfel în plus circa 24,3 milioane de euro. În rechizitoriu se arăta că în perioada ianuarie 2000 – ianuarie 2004, în calitate de rector al Universităţii Oradea, Maghiar Teodor ar fi întocmit şi trimis, în mod repetat, la MEC, situaţii statistice care certificau în mod fals că anual, la universitate urmau cursuri pe locuri fără taxă între 17.000 şi 33.000 de participanţi la studii, în realitate fiind vorba de circa 14.000.

Prejudiciul indicat de procurori la bugetul de stat se ridica la valoarea de 88.204.560 de lei vechi (peste 24 milioane euro). Pentru suma rezultată ca fiind alocată în plus de la buget în urma supradimensionării numărului de studenţi de la Universitatea Oradea, MEC s-a constituit parte civilă.

Iar pentru recuperarea prejudiciului produs bugetului MEC s-a dispus instituirea sechestrului asigurator şi aplicarea inscripţiei ipotecare asupra următoarelor bunuri ale inculpatului: un autoturism Mercedes Benz A 140, patru imobile (clădiri) şi trei terenuri intravilan în suprafaţă totală de 3.171 de metri pătraţi.

C.H.



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor