După lăsarea serii pe un ecran montat în curtea fortăreței orădene o selecție cu cele mai bune 10 lucrări a atras atenția trecătorilor. Cuminți aceștia s-au așezat pe scaunele pregătite de organizatori, iar cei mai nonconformiști au ocupat semicercul din piatră din fața corpului J al cetății Oradea.
Proiectul a avut ca obiectiv stimularea și promovarea vieții culturale a urbei atât la nivel național cât și internațional dar și faptul de a contribui la punerea în circuitul turismului cultural al Cetății proaspăt renovate din orașul nostru. Un important rol în promovarea evenimentului l-a avut Agenția de Management al Destinației Bihor, care începând din această ediție, a devenit partener al manifestării. ”Considerăm că destinațiile turistice din județul Bihor și obiectivele turistice pot fi promovate eficient prin manifestări culturale de calitate. În acest sens Agenția de Management al Destinației Bihor va organiza concerte și expoziții de fotografie în locații turistice.”
„A fost interesant ceea ce am vizionat. Cred că cei care au făcut filmele au muncit destul de mult. Nu e ușor să poți face pe cineva să treacă dintr-o stare în alta. Muzica și imaginea au fost la înălțime” a spus un vizitator. Trecătorii au apreciat ideea de proiecții de filme de artă în cetatea Oradea. ”Super idee. Cetatea începe să fie pusă în valoare. Să vedem ce va urma” a mărturisit o studentă, iar alta a adăugat că ”la următoarea proiecție de filme în aer liber în cetate va veni cu toți prietenii.”
Proiecțiile se vor relua în perioada 09-19.06.2016 în Milano în spațiile expoziționale de pe strada strada Via Federico Confalonieri ale Asociației Culturale VisualContainer.
Ediția a VII-a a manifestării artistice internaționale Video Art Event, Magic Mirror, desfășurată pe data de 21.05.2016 între orele 19-01 în Cetatea Oradea, a propus privitorilor o selecție de 28 de lucrări de artă video printre care s-a aflat și filmul artistei Joan Gratz laureată în 1990 cu premiul Oscar pentru animație.
Evenimentul a fost cuprins în programul Noaptea Muzeelor, program inserat la rându-i în ediția a XX-a a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor. Organizatorii proiectului sunt Asociația Culturală Conflux din Oradea, Departamentul de Arte Vizuale al Universității din Oradea, Asociația Culturală VisualContainer din Milano și Muzeul Țării Crișurilor.
Curatorul evenimentului a fost Diana Gabriela Bohnstedt Gavrilaș iar echipa de organizare a fost formată din Teofil Ioan Știop, Fekete Tiberiu, Corina Andor, Ștefan Gaie și Marius Vesa, cadre didactice la Facultatea de Arte din Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!