Mai – luna Crucii Roşii

Mai – luna Crucii Roşii
Anual, în luna mai, Crucea Roşie Bihor organizează mai multe acţiuni, în cadrul programului „Luna Crucii Roşii”. Majoritatea acţiunilor sunt bazate pe oferirea de informaţii despre tehnici şi modalităţi de acordare a primului ajutor în diferite ipostaze: accidente rutiere, înec, arsuri, otrăviri, hemoragii, electrocutări.

Acţiuni şi ajutoare

Acţiunile desfăşurate de voluntarii de la Crucea Roşie au participat la „Zilele Siguranţei Rutiere în Bihor”, un echipaj de voluntari de la Crucea Roşie prezentând tehnici de prim ajutor în cazul unor accidente rutiere, dar şi la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă  Crişana, la competiţia „Cu viaţa mea apăr viaţa”.

Pe de altă parte, voluntarii de la Crucea Roşie oferă mereu sprijin celor nevoiaşi. Astfel, de la sărbătorile de iarnă şi până acum, voluntarii bihoreni au oferit, în cadrul proiectului „Banca de Alimente” ajutoare în alimente (ulei, zahăr, făină, orez, paste făinoase, conserve) la 336 familii din judeţ, iar acţiunea va continua până la sfârşitul anului în curs şi prin acordarea de ajutoare constând în îmbrăcăminte, încălţăminte la asistaţii sociali din evidenţa Crucii Roşii.

Gală

În 26 mai, de la ora 18:30, la Filarmonica de Stat din Oradea Crucea Roşie Bihor va organiza un spectacol de gală cu strângere de fonduri pentru acţiunile umanitare ale filialei bihorene. Spectacolul va fi susţinut de cunoscuta soprană Simona Boboia, baritonul Marian Boboia, acompaniaţi la pian de prof. Gheorghe Hausmann precum şi de către Corul Cameral SOTTO – VOCE,  care vor prezenta arii, canzonette, duete, madrigale, piese camerale din creaţia compozitorilor Mozart, Puccini, Verdi, Donizetti, Lehar etc.

Preţul unei invitaţii este de 20 lei, iar invitaţiile pot fi găsite la casa de bilete a filarmonicii, sediul Crucii Roşii de pe B-dul Dacia nr. 23 A, lângă sensul giratoriu cu Cimitirul Olosig, cât şi în ziua spectacolului de la casieria Filarmonicii sau voluntarii Crucii Roşii.

O.Ş.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase