Mai avem apă doar pentru o lună

Reactualizat la:
Mai avem apă doar pentru o lună
Dacă temperaturile record din aceste zile se vor menţine, specialiştii estimează că ,de la sfârşitul lunii august sau cel târziu începutul lunii septembrie, România va fi paralizată de o criză de apă fără precedent.

Autorităţile se pregătesc deja pentru raţionalizarea consumului şi aplicarea planurilor pentru situaţii de urgenţă. Acestea prevăd restricţii fără precedent şi sunt pregătite pentru a fi aplicate imediat. În mare secret, reprezentanţii Guvernului au cerut liste cu toate cisternele care pot fi rechiziţionate şi trimise în caz de urgenţă în zonele cu probleme pentru a distribui apă.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a deschis deja depozitele pentru alimente care se vor distribui în caz de calamitate. A fost întocmită o hartă a celor mai afectate zone, iar reprezentanţii Guvernului au decis deja efectuarea de foraje la mare adâncime pentru găsirea unor noi surse de apă. Deşi autorităţile minimalizează efectele caniculei şi secetei, în mare secret, ţara se pregăteşte pentru ce este mai rău.

“În această perioadă e aşteptat vârful de secetă. O astfel de criză a resurselor de apă nu s-a mai înregistrat decât de două ori în istorie: în 1953 şi 1990”, a dezvăluit Petre Stanciu, directorul general al Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, instanţa supremă în domeniu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase