Mai aveti doua zile pentru depunerea declaratiilor fiscale!

De M. Hoster
Mai aveti doua zile pentru depunerea declaratiilor fiscale!
Data de 25 mai 2012 este termenul limită de depunere a declaraţiilor aferente veniturilor realizate în anul 2011. Documentele ce trebuie depuse sunt „Declaraţie privind veniturile realizate din România” formular 200, respectiv „Declaraţie privind veniturile realizate din străinătate” – formular 201.

Contribuabilii care în anul 2011 au obţinut venituri din salarii sau asimilate salariilor, îşi pot exprima opţiunea privind destinaţia unei sume, reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil, câştigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii, prin completarea şi depunerea formularului 230 – “Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul pe venitul anual şi deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ”.

Declaraţia privind veniturile realizate din România formular 200 se completează şi se depune pentru venituri din activităţi independente – activităţi comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală. Nu au obligaţia depunerii declaraţiei, persoanele fizice pentru care impozitul reţinut de plătitorii de venituri este final; persoanele fizice care, în anul de raportare, au realizat venituri din activităţi independente impuse pe bază de norme de venit.

Declaraţia 200 se va depune şi pentru cei care au realizat venituri din cedarea folosinţei bunurilor – închirieri sau arendă. Nu au obligaţia depunerii declaraţiei, persoanele fizice  care, în anul de raportare, au realizat venituri din cedarea folosinţei bunurilor pentru care chiria prevăzută în contractul încheiat între părţi este stabilită în lei, nu au optat pentru determinarea venitului net în sistem real şi la sfârşitul anului anterior nu îndeplinesc condiţiile pentru calificarea veniturilor în categoria veniturilor din activităţi independente.

De asemenea, se va mai depune declaraţia 200 pentru: venituri din activităţi agricole determinate în sistem real; venituri realizate într-o formă de asociere; transferul titlurilor de valoare; venituri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, precum şi orice alte operaţiuni de acest gen. 

Cu ocazia completării şi depunerii Declaraţiei privind veniturile realizate din România, contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume, reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil, câştigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii.

Formularul 200 se completează pentru fiecare sursă şi categorie de venit.

Declaraţie privind veniturile realizate din străinătate ” – formular 201 se completează şi se depune de către: persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România; persoanele fizice nerezidente care îndeplinesc condiţiile de rezidenţă.

Declaraţia se depune pentru veniturile din străinătate, impozabile în România. Declaraţia se depune şi de către contribuabilii care desfăşoară activitate salarială în străinătate şi sunt plătiţi pentru activitatea salarială desfăşurată în străinătate de către sau în numele unui angajator care este rezident în România sau de un sediu permanent în România, în cazul în care acelaşi venit din salarii a fost supus impunerii atât în România, cât şi în străinătate.

Formularele 200, 201 şi 230 se completează de către contribuabili, înscriind cu majuscule, citeţ şi corect, datele prevăzute de acestea, şi se depun personal sau prin împuternicit legal, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Formularele 200 şi 230 se pot depune şi on-line, dacă contribuabilul dispune de un certificat digital calificat, conform prevederilor legale. Formularele 200, 201 şi 230 se pot obţine de la sediul unităţilor fiscale sau descărcate de pe site-ul ANAF – link-ul- asistenţă contribuabili/toate formularele, sau, pentru depunerea electronică, link-ul – declaraţii electronice/persoane fizice/decărcare declaraţii.

Depunerea „Declaraţiei privind veniturile realizate din România” – formular 200, precum şi a „Declaraţiei privind veniturile realizate din străinătate ” – formular 201, după data de 25 mai 2012, se sancţionează cu amendă cuprinsă între 50 şi 500 lei.

Întrucât formularul 230 reprezintă o cerere a contribuabililor pentru a beneficia de facilitatea fiscală prevăzută de lege, cu termen de depunere 25 mai 2012, depunerea acestui formular după data menţionată nu-şi mai produce efecte.

Informaţii detaliate se pot obţine la: birourile pentru asistenţa contribuabililor din cadrul administratiilor finantelor publice; telefonic, la Centrul de asistenţă a contribuabililor, la nr.0314039160; accesând pagina de Internet,  www.anaf.ro.”

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase