Mai multe asigurări decât în 2006

Mai multe asigurări decât în 2006
ORADEA – Deşi nu a început încă perioada asigurărilor obligatorii – de locuinţe şi de pensii private – românii au încheiat cu 30% mai multe poliţe de asigurare decât în primele şase luni ale anului trecut.

Volumul subscrierilor realizate în primul semestru din 2007 de către companiile care activează pe piaţa asigurărilor din România se ridică la 3,63 miliarde de lei. Asigurările generale au contribuit la acest rezultat cu 2,96 mld. lei, în creştere cu 30,68% faţă de perioada similară a anului precedent. În acelaşi timp, pe segmentul „viaţă” au fost realizate subscrieri de 673 milioane lei, ceea ce reprezintă o majorare nominală a primelor brute cu 24,15%.

Nu în ultimul rând, în creştere au fost şi daunele plătite de către asiguratori, valoarea lor ridicându-se la peste 1,56 miliarde lei, dintre care 1,48 miliarde lei pentru asigurările non-viaţă. Pe de altă parte, daunele au depăşit valoarea raportată în perioada similară a anului precedent, mai ales pe segmentele de asigurări auto.
15 milioane de contracte
„Deşi atenţia majorităţii companiilor a fost îndreptată către segmentul pensiilor administrate privat, asigurările de viaţă, RCA, Casco şi cele de sănătate au crescut în virtutea inerţiei, dar şi ca urmare a educaţiei pe care populaţia a început să o capete”, afirmă Gabriel Trifan, consultant de asigurări la o firmă locală.

Astfel, în prima parte a anului, creşterile procentuale au fost de peste 30% pe segmentul asigurărilor generale şi de peste 20% pentru asigurările de viaţă. Societăţile de asigurări au încheiat aproximativ 15 milioane de contracte în primul semestru din 2007, din care aproape opt milioane de contracte au reprezentat asigurări generale, iar restul, contracte din asigurări de viaţă.

Pentru asigurările generale au fost încheiate în prima jumătate a anului 7,994 milioane contracte, în creştere cu 13% faţă de perioada similară a anului trecut, iar pentru asigurările de viaţă au fost încheiate 7,006 milioane contracte, cu 16% mai mult faţă de primul semestru din 2006. În primul semestru din 2006, companiile de asigurări de pe piaţa românească afişaseră o valoare cumulată a primelor brute subscrise de 2,81 miliarde lei (794 milioane euro).

Valentin Buda



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !