Mai mulți orădeni fără căldură și apă caldă

De Raul Simea
Reactualizat la:
21Comentarii
Mai mulți orădeni fără căldură și apă caldă
Termoficarea Oradea a anunțat că de miercuri, 12 octombrie, mai multe străzi vor rămâne fără căldură și apă caldă. Vezi străzile afectate.

Deși termometrele încep să indice temperaturi formate dintr-o singură cifră, minima fiind de 7 grade pentru noaptea de miercuri și de 2 grade pentru cea de joi, locuitorii mai multor străzi rămân fără căldură și apă caldă. Astfel, miercuri începând cu ora 18:00 s-a întrerupt furnizarea căldurii și a apei calde pentru consumatorii alimentați din punctele termice 202, 303 – 303 și 836 pentru întregirea circuitului Magistralei nr.4. Sunt afectați consumatorii, inclusiv cei cu punct termic propriu, situați în zona Piața Creangă–Menumorut–Dacia, pe str. Eminescu și adiacente, Dunărea și adiacente, Republicii – parțial, Brașovului – parțial, N. Jiga – parțial, Parcului și adiacente, Aleea Ștrandului – parțial, Barierei și Dragoș Vodă. Reluarea furnizării agenților termici se va face în cursul zilei de 15 octombrie 2016.

De asemenea, se fac lucrări și asupra Magistralei nr.2 de pe strada Tudor Vladimirescu. Începând cu ora 19:00, au rămas fără căldură și apă caldă și locuitorii alimentați din punctele 702 – 705, 709 – 712, 718 și 720 situați pe străzile: Vladimirescu – parțial( între str. Decebal și Piața Unirii), Roșiorilor, Piața Cazărmii, Simion Bărnuțiu – parțial(Olimpia SA), Sulyok Istvan, D.Zamfirescu, Primăriei, Piața Unirii, V. Alecsandri – parțial, Ep. Mihai Pavel, I. Maniu, Samuil Micu Klein, Jean Calvin, Arany Janos, I.L. Caragiale, T. Moșoiu – parțial (capătul dinspre Piața Unirii).

Cei de la termoficare estimează că reluarea furnizării agentului termic pentru PT 702 – 705, 712 și 720 se va face în cursul nopții de 13/14 octombrie, iar pentru PT 709 – 711 și 718 în noaptea de 14/15 octombrie. Restul lucrările se evaluează că vor fi finalizate la data de 15 octombrie, iar confortul termic va fi asigurat „în toate zonele deservite, inclusiv în zona de centru, cartierul Nufărul, Dragoș Vodă, Sînmartin și Băile Felix”, se precizează într-un comunicat de presă remis miercuri seară de Termoficarea Oradea.

Pentru informaţii suplimentare, clienţii  pot suna la dispeceratul de urgență TelVerde 0 800 070 800 (număr apelabil gratuit din toate rețelele fixe și mobile).

 



21Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor