Mai mulţi poliţişti afgani, ucişi accidental de armata australiană

Mai mulţi poliţişti afgani, ucişi accidental de armata australiană
Militarii australieni au ucis accidental mai mulţi poliţişti afgani şi probabil pe guvernatorul unei provincii în timpul operaţiunilor forţelor speciale, într-un fost fief al talibanilor din sudul ţării, a recunoscut vineri armata australiană.

Poliţiştii “ar putea să fi fost ucişi” într-un schimb de focuri între militari şi rebeli după ce o patrulă a militarilor de elită a fost atacată de insurgenţi, în provincia Uruzgan (sud), potrivit forţelor armate australiene (ADF).

Potrivit autorităţilor afgane, guvernatorul regiunii Chora, Rozi Khan şi doi dintre subordonaţii său au fost, de asemenea, ucişi. Aceştia au fost confundaţi de militarii australieni cu insugenţii miercuri nopaptea, când a avut loc acest incident.

Rozi Khan a murit în timp ce a intervenit în forţă după ce un amic îi ceruse ajutorul crezând că locuinţa sa a fost încercuită de talibani, potrivit unei surse oficiale afgane.

Trupele internaţionale care sunt staţionate în jurul acestei localităţi, au crezut la rândul lor că guvernatorul şi subordonaţii săi erau insurgenţi, potrivit aceleiaşi surse.

Armata australiană a precizat joi seara, într-un comunicat, că militarii de elită au fost ţinta tirurilor venind din mai multe direcţii şi că au replicat.

“Deşi evenimentele nu sunt clare pentru moment, este posibil ca un anumit număr de poliţişti să fi fost ucişi. Încercăm să obţinem confirmarea acestor informaţii”, se arată într-un comunicat al armatei.

Premierul australian, Kevin Rudd, a apreciat la rândul său că este prematur să comenteze acest caz. El a declarat că ISAF (Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate) şi Guvernul afgan au deschis o anchetă în acest sens.


sursa:mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase