Mai scump pentru grădiniţe

ORADEA – Aleşii locali au decis anul trecut să majoreze din ianuarie 2008 taxa pentru hrana preşcolarilor, la solicitarea Grădiniţelor nr. 28 şi nr. 52. Directorii s-au grăbit, însă, şi au aplicat scumpirea, de la 4 lei pe zi la 6 lei pe zi, deja din decembrie, spre nemulţumirea unor părinţi.

Scumpire
„Pentru că majoritatea alimentelor s-au scumpit din luna noiembrie, ne era imposibil să ne descurcăm cu 4 lei pe zi, sumă repartizată pentru micul dejun, trei feluri de mâncare la prânz şi gustarea de după-amiază”, declară Maria Nan, directoarea Grădiniţei nr. 52.
Aceasta spune că deşi majorarea era din ianuarie, mărirea taxei cu 50% s-a făcut după o şedinţă cu părinţii copiilor. „Colectivul de părinţi a fost de acord cu ridicarea taxei din decembrie, pentru ca micuţii lor să beneficieze de o hrană consistentă şi mai sănătoasă. Ca să înlocuim de exemplu margarina cu unt, ne trebuiau mai mulţi bani”, precizează directoarea.
Şi Grădiniţa „Prichindel”, de pe str. Cazaban, a scumpit preţul din decembrie, fapt care i-a revoltat pe unii părinţi, luaţi prin surprindere. „La grădiniţa copilului meu nu s-a ţinut nici o şedinţă, ci am aflat doar că trebuie să plătesc 120, în loc de 80 lei, deci mai mult cu jumătate. Mărirea taxei din luna decembrie nu este justificată. Aştept ca persoanele competente să ia măsurile care se impun”, cere tatăl unui băieţel, D.C.

Taxă (i)legală
Reprezentanţii Primăriei sunt de părere că scumpirea de la finele lui decembrie este ilegală. „Taxele majorate se aplică doar din momentul intrării în vigoare a Hotărârii Consiliului Local nr. 883, adică din luna ianuarie. „Părinţii care au plătit mai mult din luna decembrie au o problemă cu grădiniţele, deoarece sunt sume încasate necuvenit”, declară Carmen Cherteş, de la Serviciul Comunicare, Imagine, Mass-Media al Primăriei Oradea.

Grădiniţele părinţilor?
Inspectoratul Şcolar Judeţean susţine că deoarece fiecare grădiniţă are personalite juridică, poate stabili singură sumele de plată pentru copii. „În urma discuţiilor dintre consiliile de administraţie şi părinţi, s-a ajuns la concluzia că pentru menţinerea calităţii mâncării se va plăti din decembrie suma de 6 lei pe zi pentru fiecare preşcolar. Consiliul Local a stabilit ca din 2008 părinţii care au un copil plătesc suma integral, cei cu doi preşcolari doar 50%, cu trei copii 25%, iar cei cu patru sunt scutiţi, plata fiind susţinută de CL. Deocamdată CL nu a contribuit la această plată, ci doar părinţii, care decid din ce dată plătesc 6 lei”, spune Daniel Negrean, purtător de cuvânt la ISJ Bihor.

Carmen Brehoi



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !