„Mai sunt de jucat trei meciuri”

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
4Comentarii
Poloiştii orădeni vor încerca să câştige următoarele trei meciuri
Poloiştii orădeni vor încerca să câştige următoarele trei meciuri - © Oradeabestphoto.ro
Jucătorii şi antrenorul CSM Digi consideră că finala cu Steaua nu este încă decisă.

Steaua conduce cu 2-0 după primele două partide din finala actualei ediţii a Superligii de polo. Echipa bucureşteană a câştigat meciurile din bazinul propriu cu scorurile de 9-8 şi 7-5, ultimul după executarea loviturilor de departajare de la cinci metri. În urma acestor rezultate, Steaua deţine prima şansă, iar CSM Digi riscă să piardă titlul naţional, după o supremaţie de nouă ani. Cu toate acestea, jucătorii echipei orădene consideră că nimic nu este încă pierdut.

„Atât timp cât mai sunt speranţe, noi nu ne predăm. Vom lupta să egalăm rezultatul în bazinul nostru, iar apoi vom încerca să câştigăm meciul decisiv, la Bucureşti. Cred că avem capacitatea să învingem Steaua de trei ori, chiar dacă ne-a bătut în primele două partide”, ne-a declarat Ramiro Georgescu, unul dintre cei mai experimentaţi jucători ai multiplei campioane CSM Digi. Internaţionalul orădean a refuzat să comenteze arbitrajul din meciurile de la Bucureşti. „Nu comentez în niciun fel arbitrajul, oricum acest lucru nu ar mai folosi la nimic”, a spus Ramiro.

Viciere de rezultat

Antrenorul Kádár Kálmán nu şi-a ascuns amărăciunea şi dezamăgirea după eşecurile din primele două partide. Tehnicianul orădean a incriminat însă prestaţia arbitrilor, considerând că aceştia au viciat rezultatul de până acum al finalei.

„Sunt foarte supărat, consider că nu am fi meritat să pierdem primul meci. Cun un arbitraj corect, nu cerd că s-ar fi ajuns la acest scor. Dar nu numai arbitrii au fost împotriva noastră, am fost furaţi şi la cronometru, de către cei de la masa oficială. Atacurile Stelei durau foarte mult, iar nouă ne luau din timpul nostru de atac. În cea de-a doua partidă, nu au mai existat decizii flagrante împotriva noastră. Jucătorii noştri au fost însă foarte obosiţi după primul meci şi s-au concentrat mai mult pe faza defensivă, pentru a nu primi gol. Din păcate, nu am reuşit să înscriem mai mult decât Steaua, iar la penalty-uri nu am avut noroc”, a explicat Kádár Kálmán.

Tehnicianul orădean are însă încredere în capacitatea echipei sale de a întoarce soarta finalei. „Finala mai are încă trei meciuri, nimic nu este încă pierdut. Băieţii sunt decişi să demonstreze că merită să fie din nou campioni. Nu am ce să le reproşez, chiar dacă au pierdut, au dat tot ce au putut în meciurile de la Bucureşti. Sperăm să avem parte de arbitraje imparţiale în partidele de acasă şi să egalăm situaţia, iar apoi să luptăm pentru titlu”, a conchis Kádár Kálmán.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor