Mai sunt două tabere de stat în Timiș în care vă puteți trimite copiii: Chevereș și Poieni Strâmbu

De Adrian Panduru
Mai sunt două tabere de stat în Timiș în care vă puteți trimite copiii: Chevereș și Poieni Strâmbu
© foto: DJST Timis
Mai sunt două tabere de stat în Timiș unde vă puteți trimite copiii în această vacanță. La Chevereș și Poieni Strâmbu sunt disponibile locuri pentru copiii care vor în tabără.

Centrul de agrement Chevereșu Mare este amplasat pe malul stâng al râului Timiș, în pădurea Bacova, la 30 de kilometri de Timișoara și dispune de 46 de locuri de cazare, iar centrul de agrement Poieni Strâmbu este amplasat pe versantul nordic al munților Poiana Ruscă, la altitudinea de 384 metri și dispune de 53 locuri de cazare.

Puteți apela la aceste două tabere, asta deși Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Timiș administreză cinci centre de agrement, dar doar două sunt funcționale – Chevereșu Mare și Poieni Strâmbu. Cei de la DJST Timiș transmit faptul că centrele de agrement au în dotare bloc alimentar propriu, sală de conferințe, parc de joacă și teren de sport multifuncțional cu nocturnă.

În această vacanță de vară vor fi 12 serii de tabără. S-au ocupat deja trei serii la Chevereșu Mare și trei la Poieni Strâmbu.

Consilierii județeni din Timiș au votat la finalul lunii mai un proiect de hotărâre prin care au solicitat Ministerului Tineretului și Sportului trecerea taberelor școlare în proprietatea și administrarea reprezentanților celui mai vestic județ al țării. Taberele Bogda, Chevereș, Poieni Strâmbu, Herneacova și Poieni Sat vor trece în administrarea Consiliului Județean Timiș, iar reprezentanții CJ Timiș vor moderniza aceste locații în termen de cinci ani de la data preluării.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !