Maimuţele se pricep la bani!

1Comentariu
Maimuţele se pricep la bani!
Când vine vorba despre afaceri nu doar oamenii se pricep de minune. Maimuţele au şi ele o minte foarte ageră când în joc intră banii.

Odată învăţate să folosească monedele, reprezentantele regnului animal şi-au pus la punct tehnicile de însumare pentru a fi sigure că nu vor fi trase pe sfoară în nicio ocazie. Folosindu-se de jetoane de pocker sau piese din metal, cercetătorii au predat maimuţelor lecţii importante despre valoarea banilor.

În timpul repetiţiilor, maimuţele au învăţat că moneda A valorează o alună, în timp ce moneda B valorează de trei ori mai mult. Li s-a dat mai apoi posibilitatea de a alege două monede B (care ar fi putut fi schimbate pentru şase alune), sau cinci monede A(pentru care ar fi primit doar cinci bucăţi de mâncare). În loc să aleagă pur şi simplu grămada mai mare, unele dintre animale au optat pentru cele două monede B, a aflat Daily Mail.

Echipa de la institutul din Roma, care a condus cercetarea, a precizat că maimuţele şi-au perfecţionat actul de înţelegere a valorii simbolurilor. Studiul a venit după alte cercetării care au demonstrat că maimuţele sunt buni comercianţi. Cercetătorii de la o Universitate din Statele Unite au folosit discuri argintii pentru a învăţa primatele să cumpere bucăţi de mere şi castravete. Când merele s-au ieftinit, maimuţele au înţeles că pot cumpăra mai mult contra aceleiaşi sume de bani.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor