Marti decid soarta maidanezilor

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:
17Comentarii
Marti decid soarta maidanezilor
Sterilizare şi eliberare sau eutanasiere masivă a câinilor comunitari nerevendicaţi în şapte zile?

Amenzi pentru cei care-i hrănesc şi taxe pentru cei care-i iau acasă de la adăpost? Aceste întrebări ar trebui să-şi afle un răspuns clar marţi, după şedinţa ordinară din august a consilierilor locali. Regulamentul de funcţionare a unui nou înfiinţat serviciu de gestionare a maidanezilor ajunge mâine pe ordinea de zi a Deliberativului orădean. Asta după ce, pe 25 iulie, cu ocazia dezbaterii sale publice la care au participat peste 200 de orădeni, a stârnit un scandal de pomină.

Noul regulament este pus pe tapet din cauza modificărilor ivite după ce s-a retras SOS Dogs, serviciu susţinut financiar vreme de zece ani de britanici.

Scandalul a fost iscat şi contradicţiile regulamentului – un articol prevede că animalele se eliberează de unde au fost ridicate după ce au fost „procesate” iar următorul introduce amenzi drastice pentru binevoitorii care le hrănesc.

Totuşi, ceea ce a adunat sute de oameni furioşi la Primărie cu ocazia dezbaterii este posibilitatea interpretării regulamentului ca o portiţă spre eutanasierea masivă a maidanezilor dacă aceştia nu sunt revendicaţi în şapte zile.

Nu pe domeniul public

Recent, primarul Ilie Bolojan a făcut câteva noi precizări: „Câinii vor fi eutanasiaţi după 7 zile dacă sunt bolnavi incurabil. Facem ceea ce s-a făcut şi până acum”, spune edilul şef. Acesta a declarat şi că „intenţia noastră este să gestionăm această activitate prin împiedicarea câinilor să ajungă în spaţiile publice”. În opinia sa, scandalul este întreţinut artificial cu unicul scop ca serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân să rămână la SOS Dogs.

Taxă de 150 lei

Rămâne de văzut dacă, după petiţii semnate de mii de oameni, edilii au operat modificări la regulamentul ce va fi votat marţi.

Primarul s-a referit şi la un mai vechi proiect de hotărâre care n-a mai intrat pe ordinea de zi a plenului. Acesta prevedea sterilizarea tuturor câinilor din zona metropolitană şi introducerea unei taxe pentru cei care refuză să-şi neutralizeze câinele. Aceşti bani erau văzuţi, anii trecuţi, ca sursă de finanţare pentru adăpostul de câini.

„Proiectul va fi adoptat luna viitoare şi va intra în vigoare, cel mai probabil, de la 1 ianuarie 2013. Până atunci, va trebui făcută o inventariere a tuturor câinilor”, zice primarul cu precizarea că taxa în cauză ar fi de 150 de lei pe an.



17Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor