Majorare cât… de-o ciorbă

Majorare cât… de-o ciorbă
REŞIŢA – Dacă la sfârşitul anului 2006 salariul minim pe economie a fost de 330 lei, la începutul acestui an, acesta a fost majorat la 390 lei. Practic o creştere de 60 lei. Încântat de propria-i realizare, Sebastian Vlădescu, ministrul Finanţelor Publice consideră că este mai mult decât suficient.

„O creştere salarială de 18% în condiţiile unei inflaţii de sub 5%, cum aşteptăm anul acesta, este o creştere consistentă“, spune dl ministru. Poate că majorarea de 18% ar fi consistentă dacă se aplică la salariu său de ministru, dar când ne referim la salariul minim pe economie afirmaţia e penibilă. Creşterea efectivă a fost de 60 lei. Cu aceşti bani, îşi cumpără patru kg de carne de porc. Mănânci duminica o ciorbiţă din aceasta şi în rest?

Opiniile cititorilor

„Mie nu mi se pare suficient deloc. Dacă ai şi familie şi mai plăteşti şi cheltuieli mori de foame“ e părerea lui Andrei Francisc de 50 ani, pensionar din Reşiţa. La fel consideră şi Isabela Nobic de 21 ani, lucrător comercial în Reşiţa „Este un salariu mult prea mic. Nu se poate trăi decent din aceşti bani“.

Condiţii inumane

În judeţul nostru, principalele locuri unde se lucrează pe bani puţini sunt magazinele şi confecţiile. Lucrătorii comerciali, cu toate că suportă de multe ori nişte condiţii inumane de muncă (fără grup sanitar, frig, căldură, umezeală) nu sunt răsplătiţi suficient. „Am muncit şi eu ca lucrător comercial la un chioşc de ziare şi se purta cu mine de parcă aş fi fost un sclav.

De plătit mă plătea când îşi amintea şi nu cu cât scria în cartea de muncă“, a declarat Mihai Maliţa în vârstă de 30 de ani din Reşiţa, şomer în prezent. În ceea ce priveşte muncitorii din confecţii, aceştia sunt plătiţi cu minimul doar în primele două luni, după care, în funcţie de activitate, salariul li se măreşte sau nu?

Doina Rolea



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase