Majorarea pensiilor din octombrie presupune un transfer de la buget de 1.370 milioane lei

Majorarea pensiilor din octombrie presupune un transfer de la buget de 1.370 milioane lei
Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a declarat că majorarea punctului de pensie de la 1 octombrie presupune un transfer de la bugetul de stat în valoare de 1.370 milioane de lei, aceşti bani fiind prevăzuţi încă din 2007, de când s-a votat bugetul.

Totalul transferurilor de la bugetul de stat pentru majorarea în avans este de 1.370 milioane lei. Această sumă era prevăzută în legea bugetului de stat şi acoperă majorarea în avans pentru cele trei luni”, a spus ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Paul Păcuraru.

Demnitarul a precizat că majorarea punctului de pensie începând cu 1 noiembrie s-ar fi făcut fără transferarea unor sume de la bugetul de stat, întrucât bugetul de asigurări sociale ar fi permis acest lucru.

Ministrul Paul Păcuraru a mai spus că majorarea în avans cu trei luni a punctului va fi făcută în condiţiile unei decizii politice. El a precizat că, în condiţiile în care majorarea se va face de la 1 octombrie, decizia politică se bazează pe rezultatele economice în curs, existând suport financiar prin transfer de la bugetul de stat.

“Guvernul, prin Ordonanţa 26/2008, hotărâse majorarea în avans cu luna noiembrie. În condiţiile unui suport financiar venit din rezultatele economice înregistrat în trimestrul al treilea, care a dat o creştere a produsului intern brut de peste nouă procente, se poate decala cu încă o lună această majorare, cu condiţia efectuării unui tranfer de la bugetul de stat la bugetul de pensii, această sumă fiind prevazută încă din 2007, cand s-a votat bugetul de stat. Execuţia bugetului asigurărilor de stat a fost excedentară pe tot parcursul anului 2008, ceea ce a pemis Guvernului majorarea în avans cu două luni a valorii punctului de pensie”, a explicat Păcuraru.

Guvernul va majora pensiile de la 1 octombrie şi va efectua din noiembrie a doua creştere salarială, de 9%, pentru personalul din învăţământ, a declarat, marţi seară, premierul Călin Popescu Tăriceanu, care a cerut partidelor politice să renunţe la “circul” lansat prin depunerea de moţiuni, ca formă de campanie electorală.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase