Mall şi „balneară” la Marghita

2Comentarii
Mall şi „balneară” la Marghita
MARGHITA – O companie imobiliară internaţională urmează să construiască un centru comercial la Marghita, pe locul fostei fabrici Metalurgica. De asemenea, tot la Marghita, în urma unui parteneriat dintre consiliile judeţene Bihor şi Satu Mare va fi construită o staţiune balneară.

Red Management Capital, o firmă din Bucureşti, a cumpărat la Marghita fosta fabrică Metalurgica cu 1 milion de euro. Pe terenul respectiv, firma plănuieşte să construiască un centru comercial, în care să se regăsească un supermarket şi o galerie comercială cu mai multe magazine. Reprezentantul Red Management Capital, Călin Dobra, a declarat că deocamdată nu poate da amănunte în legătură cu investiţia de la Marghita.

„Suntem în faza de concept, abia în luna decembrie vom avea mai multe date”, a declarat Călin Dobra, development manager în cadrul Red Management Capital. Acesta a spus că au fost făcute studii de impact şi firma a considerat oportun realizarea unui centru comercial în Marghita. „Cineva trebuie să se orienteze şi spre oraşele mai dezavantajate din punct de vedere economic”, a spus Dobra. Red Management Capital a mai făcut investiţii imobiliare masive în oraşe din judeţele Maramureş, Arad şi Iaşi. Staţiune balneară Tot la Marghita urmează să fie construită o staţiune balneară, pe o suprafaţă de 12 hectare, la ieşirea din oraş înspre Valea lui Mihai.

„Este vorba de un proiect PHARE, un parteneriat între noi şi Consiliul Judeţean Satu Mare şi primăriile Marghita şi Tăşnad. Investiţia de la Marghita se ridică la 1,2 milioane de euro, iar noi vom contribui cu 15%”, a declarat vicepreşedintele CJ Bihor, Gavrilă Ghilea. El preconizează că lucrările la staţiune vor începe anul viitor. „Proiectul cuprinde realizarea unor bazine cu apă termală, hoteluri, restaurante, totul pentru o staţiune balneară”, a spus Ghilea.

Primarul municipiului Maghita, Pocsaly Zoltan, a declarat că speră ca aceste proiecte să revitalizeze puţin Marghita, din punct de vedere economic. „Sperăm să ne ajute. Urmează să se mai deschidă două fabrici, o hală de producţie a unui investitor italian şi o fabrică de instrumente medicale din Debreţin va deschide aici o secţie”, a declarat edilul.

Recul economic Potrivit experţilor imobiliari, lipsa locurilor de muncă şi salariile mici din Marghita au dus la o scădere a preţurilor la apartamente. Astfel, cu banii câştigaţi de pe urma vânzării unui apartament cu două sau trei camere în Marghita, în Oradea nu se poate cumpăra nici măcar o garsonieră. „Un apartament cu două camere în Marghita se vinde de la 520-540 de milioane până la 700 milioane de lei vechi.

Sunt persoane care cer mai mult, dar nu le vând”, a explicat Cezar Ştefanovici, administratorul unei agenţii imobiliare din Marghita. „În ultimele patru luni preţurile au scăzut cu 10%-15%. Dar nu asta este atât de grav, cât faptul că nu se vând, datorită puterii mici de cumpărare”, a declarat reprezentantul agenţiei.

Anghel Georgiana



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor