Maltezii tatonează Oradea

Maltezii tatonează Oradea
ORADEA – O delegaţie oficială a Maltei, condusă de ambasadorul la Bucureşti a acestei ţări, a vizitat marti Oradea pentru a stabili un prim contact cu municipalitatea orădeană în ideea dezvoltării de relaţii economice.

Enumerând domeniile în care Oradea poate primi investitori, primarul Petru Filip, ca gazdă a Excelenţei Sale Alain Mangion şi a celorlalţi trimişi, a punctat infrastructura, aeroportul, dar şi apa geotermală, atât ca sursă de energie cât şi pentru utilitatea sa balneară. „Sunt posibilităţi pentru turismul balnear, pentru cei care doresc să se păstreze sănătoşi, deoarece organismul omenesc a fost programat să trăiască 100 de ani”, spune mai în glumă, mai în serios, primarul Petru Filip.

Oameni de afaceri

Pomenind despre recenta aderare a României la Uniunea Europeană, şeful Executivului orădean a trezit comentarii şi din partea oaspeţilor săi, care au apreciat relaţia cu UE ca fiind mai degrabă dificilă în primii ani, din cauza condiţiilor greu de îndeplinit. În componenţa delegaţiei malteze prezente la Oradea au intrat şi oameni de afaceri precum Hebert Arents, trimis al RNG Holding, activă în domeniul distribuţiei de gaze naturale, sau prof. Filippo M. Ponterio, din partea Credinvest International.

Cristina Ghilea



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase