Maluri primenite, în aval de Primaria Oradea

4Comentarii
Maluri primenite, în aval de Primaria Oradea
ABA „Crişuri” şi Primăria Oradea continuă amenajarea malurilor, în aval de Podul Ferdinand.

Viceprimarul Biró Rozália şi directorul Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) „Crisuri”, Pásztor Sándor, au anunţat că luni vor începe lucrările pe malul drept al Crisului Repede, între Podul Ferdinand şi Podul pietonal de la Centrul de Calcul.
Aceasta în baza protocolului de colaborare încheiat în primăvară, între Primaria Oradea şi Administraţia Naţională „Apele Române” – ABA „Crişuri”, care a debutat cu amenajarea malurilor între Podul Decebal şi Podul de pontoane.

Copacii rămân

Lucrările vor începe luni cu defrişări ale vegetaţiei pe o lungime de 280 de metri, păstrându-se însă toţi copacii. Apoi va fi curăţat malul şi se va demola taluzul existent format din trei trepte, urmând să fie turnată o grindă de beton peste care se vor placa pietre de râu. Practic se va forma un trotuar lat de trei metri spre Centrul de Calcul respectiv de 1,5 metri, înspre centru. La final, în primăvara anului viitor, tronsonul va fi înierbat de către municipalitate.

„Considerăm că acest tronson intră într-un proces de ecologizare, practic demolăm betoane şi construim spaţii verzi”, a declarat directorul Pasztor, care este şi membru în Consiliul Local Oradea.

Conform protocolului încheiat cu ABA „Crişuri”, Primăria va asigura iluminatul public şi amenajarea de bănci pentru a se crea o zonă de agrement. Lucrările efectuate de ABA „Crişuri” se vor ridica la trei milioane de lei.

Pasztor Sandor a mai anunţat joi că amenajarea malului stâng între Podul Decebal şi Podul de Potoane s-a finalizat cu două săptămâni mai repede. Urmează ca acolo Primăria să monteze bănci şi coşuri de gunoi, precum şi stâlpi de iluminat. „La finele lunii va fi introdus proiectul pentru iluminatul public pe malurile Crişului în şedinţă de Consiliu Local pentru aprobare. Sperăm ca până la sfârşitul anului să introducem iluminatul pe acel tronson”, a completat Biro Rozalia.

C.H.

 



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor