Managerii bihoreni nu trebuie să demisioneze

Managerii bihoreni nu trebuie să demisioneze
ORADEA – S-a ţinut de promisiune. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a făcut publice numele managerilor care nu şi-au făcut treaba aşa cum trebuie în funcţia de conducere în care au fost numiţi de aproape un an şi jumătate.

Miercuri, pe site-ul MS-ului a apărut centralizatorul cu managerii de spitale căror le încetează contractul de management înainte de termenul stabilit. Din cei 32 de manageri demişi, niciunul nu este din Bihor, semn că aceştia s-au descurcat în activitatea managerială. Cel mai prost stă Bucureştiul, cu şapte manageri destituiţi, capitala fiind urmată de judeţul Caraş – Severin cu patru manageri şi judeţul Argeş cu trei.

Rezultate finale

Evaluarea managerilor de spitale a avut loc în perioada 17 martie – 30 aprilie, fiind efectuată de comisii din cadrul autorităţilor de sănătate publică şi a Ministerului Sănătăţii, ambele comisii fiind numite prin ordin al ministrului MS. O comisie centrală a analizat şi validat rezultatele evaluărilor efectuate de comisiile locale şi a soluţionat contestaţiile.

Astfel au fost evaluaţi 379 de manageri, dintre care, după evaluarea de către comisisa locală, au depus contestaţie 177.

După rezolvarea acestora, din numărul total de manageri, la 184 li s-a prelungit contractul, 163 vor fi reevaluaţi după şase luni de activitate, iar la 32 le-a încetat contractul de management.

Indicatori

În evaluarea managerilor s-a ţinut seama de indicatorii de management ai resurselor umane, indicatorii de utilizare a serviciilor, indicatorii economico-financiari cât şi cei de calitate. Potrivit declaraţiilor ministrului Sănătăţii, în foarte multe cazuri, valoarea indicatorilor asumaţi a fost nerealistă, un exemplu în acest sens fiind „asumarea unui indice de mortalitate zero în cazul spitalelor de urgenţă, unde vin foarte multe accidente şi inevitabil se înregistrează şi decese”, se arată în comunicatul ministrului postat pe site-ul MS-ului. La fel de nerealiste au fost şi raportările cu privire la stabilirea ratei de infecţii nozocomiale, a numărului de reclamaţii şi plângeri, care în multe cazuri lipseau cu desăvârşire.

„Cel mai îngrijorător lucru este faptul că pe parcursul derulării contractului de management în anul 2007, majoritatea managerilor nu şi-au urmărit valorile indicatorilor asumaţi, motiv pentru care nu au solicitat renegocierea acestora, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, ceea ce denotă lipsă de interes şi responsabilitate”, susţine ministrul Nicolăescu.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !