Manchester zdrobeste pe Dinamo Kiev

Reactualizat la:
Manchester zdrobeste pe Dinamo Kiev
Campioana Angliei, Manchester United, a obtinut o calificare triumfala in optimile Ligii Campionilor, dupa ce invins categoric pe teren propriu echipa Dinamo Kiev, cu 4-0, golurie ‘diavolilor’ fiind reusite de Pique, Tevez, Rooney si Ronaldo.

Cu patru schimbari in primul ’11’ fata de echipa care remiza in Premiership cu Arsenal, trupa lui Sir Alex Ferguson a avut un inceput nervos de partida, Rooney fiind avertizat inca din minutul 17 pentru o intrare intarziata asupra lui Milevsky. Emotia si incordarea gazdelor au disparut in minutul 31 cand tanarul Gerard Pique a marcat primul sau gol in tricoul lui United. Cinci minute dupa deschiderea scorului englezii si-au majorat avantajul, Carlos Tevez punctand pentru 2-0, dupa o combinatie cu Wayne Rooney.

Manchester a inceput partea secunda fara goalkeeperul Edwin Van Der Sar, accidentat la picior, dar lucrurile cu adevarat importante aveau sa se intample in continuare la cealalta poarta, unde Sovkovski a avut in continuare mult de lucru. Internationalul ucrainean s-a remarcat in trei randuri la suturile lui Nani, Tevez si Simpson, dar nu a mai avut ce face in minutul 75 la reluarea lui Wayne Rooney care a urcat scorul la 3-0 pentru gazde. Portughezul Cristiano Ronaldo a inchis tabela in finalul meciului, cea mai mare ocazie a ucrainenilor fiind ratata de romanul Tiberiu Ghioane, care a fost blocat de Kuszczak.

Manchester United: Van der Sar (Kuszczak 46); Simpson, Vidic, Pique (Evans 73), Evra; Cristiano Ronaldo, Carrick, Fletcher, Nani; Rooney, Tevez (Saha 68).

Dynamo Kiev: Shovkovskiy; Markovic, Diakhate, Fedorov, El Kaddouri; Vaschuk; Ghioane, Correa; Gusev (Diego Rincon 46); Rotan (Rebrov 46), Milevskiy (Bangoura 76).

Arbitru: Jan W. Wegereef (Olanda).

Sporting a ratat victoria cu Roma in ultimul minut

In fata a 42.000 de spectatori veniti pe stadionul Jose Alvalade, Sporting Lisabona si AS Roma s-au angrenat intr-o disputa foarte echilibrata si spectaculoasa, la final ambele echipe impartindu-si punctele dupa rezultatul de 2-2 consemnat de tabela.

Roma a deschis scorul inca din minutul patru prin Marco Casetti, care a finalizat dupa o patrundere individuala in careul lusitan. Sporting a marit presiunea la poarta lui Doni si Liedson a reusit egalarea in minutul 22, profitand de si de eroarea lui Mexes.

Jocul bun al gazdelor si presiunea constanta i-au adus meritat in avantaj pe alb-verzi, acelasi Liedson punctand cu capul in minutul 64 din centrarea lui Izmailov. Cand intreaga asistenta se pregatea de sarbatoare, Pizarro a reluat in poarta lui Tiago pentru un nesperat punct scos de elevii lui Spalletti pe Alvalade.

Sporting Lisabona: Tiago; Abel, Tonel, Polga, Ronny; Izmailov (Pereirinha 89), Miguel Veloso, Joao Moutinho; Romagnoli; Yannick Djalo (Vuckevic 63), Liedson

AS Roma: Doni; Cicinho, Mexes (Ferrari 46), Juan, Cassetti; De Rossi, Pizarro; Giuly (Brighi 90), Perrotta (Esposito 80), Mancini; Vucinic

Arbitru: De Bleeckere (Belgia).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase