„Mândru-i cântecu-n Bihor”

„Mândru-i cântecu-n Bihor”
ORADEA - Teatrul pentru Copii şi Tineret „Arcadia” a găzduit joi cea de-a XXX-a ediţie a Festivalului-concurs judeţean pentru tinerii solişti vocali şi instrumentişti de muzică populară „Mândru-i cântecu-n Bihor”.

La concurs s-au înscris 17 solişti vocali şi cinci solişti instrumentişti, reprezentând toate subzonele folclorice ale Crişanei. La categoria solişti intrumentişti, premiul I a fost obţinut de Petru Şinca (vioară cu goarnă).

Pe locul II s-a clasat Dorin Luca (fluier şi clarinet), treapta a III-a podiumului fiind ocupată de Marcel Şilinca (saxofon). La categoria solişti vocali a câştigat Iuliana Tătar, urmată de Aniela Tegzeş (premiul II) şi duetul surorilor Simona şi Mariana Tomele (premiul III).
Marele premiu al festivalului i-a revenit solistului vocal Ciprian Zopota, iar premiul special al juriului i-a fost decernat solistului vocal Călin Ionel Ban.
În cadrul festivităţii de premiere au evoluat soliştii Felicia Costin, Viorica Bradea, Voichiţa Mihoc, Leontin Ciucur, Cornelia Covaciu şi Luminiţa Tomuţa, orchestra Ansamblului artistic „Crişana” şi Ansamblul folcloric „Crisia” al Facultăţii de Muzică.

Pengo Zoltan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase