Mang, despre modificările salariale: „Sunt niște aberații”

De Cristina Ghilea
10Comentarii
Ioan Mang
Ioan Mang
Ioan Mang l-a criticat pe Bolojan pentru că a concediat 16 funcţionari, dar a admis că CJ va trebui să aplice creşteri salariale spectaculoase.

Cu ocazia ultimei conferinţe de presă ţinute de PSD la sediul din Piaţa Unirii, vicepreşedintele CJ Bihor a criticat pachetul de măsuri propus de primarul Ilie Bolojan pentru reducerea impactului asupra bugetului de măsurile Guvernului PSD. Bolojan estima că creşterea salariilor funcţionarilor şi anularea unor taxe au ca efect un minus de vreo 2 milioane de euro la bugetul local.

„La Consiliul Judeţean nu ne-am speriat atât de tare de acei 20%”, a comentat, ironic, Ioan Mang. Nu a putut preciza, însă, nicio estimare a impactului noutăţilor legislative asupra bugetului CJ Bihor. Vicele CJ a precizat că bugetul este în lucru, dar că se întrevede o altă problemă, „care va afecta toate UAT-urile până la legea salarizării unice”.

Salt salarial

„Curtea Constituțională a dat o decizie care se aplică de urgență și care cere să uniformizăm salariile la nivel național. Asta înseamnă, de exemplu, că dacă directorul de cabinet al președintelui CJ Bihor este doctor în științe economice și are 15% introdus în salariu acum, toți directorii similari din țară vor trebui să aibă salariul la nivelul de la Bihor, dacă nu cumva e altul mai mare. Creșterile salariale estimate de noi nu sunt de 20%, ci de aproape 50%. Asta ne creează niște probleme”, susţine Mang, apreciind că „este o eroare”, „cu asta se aruncă în aer toate primăriile”.

50% pentru artişti

Spre deosebire de majoritatea primăriilor, care nu au în subordine instituţii artistice, Consiliul Judeţean are de aplicat o creştere salarială de 50% artiştilor.

„Şi nu doar actorilor sau soliştilor, ci şi personalului care organizează spectacole. În plus, dacă este un actor în țară, într-o instituție similară, cu salariul mai mare cu 50%, noi trebuie să mărim prima dată salariile cu acest procent, și la asta adăugăm ce prevede legea. Sunt niște aberații”, comentează Mang.

Vicele CJ spune că se lucrează la buget, dar că, „față de anul trecut, proiectul de buget va avea alocări de plus 30% de la Guvern. Acum vor fi în jur de 65 de milioane”, spune Mang.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor