Mang şi Popa nu i-ar da „like”

Mang şi Popa nu i-ar da „like”
Vicepreşedintele PE, Tokes Laszlo, nu e apreciat de liderii USL Bihor.

Senatorul PNL Cornel Popa speră ca înfiinţarea Partidului Popular Maghiar al lui Tokes „să fie în folosul democraţiei din România”. Liberalul mai speră ca etnicii maghiari să voteze şi cu partidele româneşti, „săturându-se de gâlceava dintre partidele maghiare”. Totuşi, pentru Popa, înfiinţarea PPMT „e şi o jucărie în mâna unora care tânjeau de mult timp după ea” – aluzie la preşedintele Băsescu. Întrebat de Jb dacă s-ar alia cu Tokes, Popa s-a arătat destul de reticent. „Să-şi definească mai întâi poziţia corectă faţă de România. Atâta vreme cât el îşi face un statut de glorie din a denigra statul român şi unitatea statului român, nu cred. Să respecte statul care l-a trimis în PE!”, îi cere liderul PNL Bihor lui Tokes.

„Cum au şi românii, pot să aibă şi maghiarii mai multe partide. E o chestiune normală, din punctul meu de vedere. E o chestiune democratică. Ce nu este în bine, în schimb, e că partidul e tot pe criterii etnice e construit. Ar fi mai normal să fie construit pe criterii doctrinare”, a comentat senatorul PSD Ioan Mang înfiinţarea Partidului Popular Maghiar, care nu vede nici el oportună o alianţă a PSD cu Tokes. De altfel, Mang nu crede că PPMT reprezintă azi o forţă politică demnă de luat în serios. „Deocamdată, nu. A mai existat un partid şi în 2008 şi nu a făcut absolut nimic”, a spus Mang, cu referire la PCM.

Jurnal bihorean i-a provocat pe ambii lideri ai USL Bihor. Având în vedere activitatea lor de pe Facebook, tot mai intensă, i-am întrebat, mai în glumă, mai în serios, dacă i-ar da lui Tokes „like” pe Facebook! „Nu”, a răspuns, sec, Mang. „Aş sta mult să mă gândesc”, a răspuns, mai degrabă amuzat, senatorul Popa. Până acum, pagina de Facebook a lui Tokes Laszlo a primit 412 de aprecieri („like”-uri)…

C.C.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !