„Mantaua” pe scena teatrului orădean

ORADEA – Trupa „Iosif Vulcan” a Teatrului de Stat din Oradea prezintă cea de-a opta premieră a stagiunii 2007-2008, piesa „Mantaua”, după Nikolai Vasilievici Gogol. Premiera spectacolului va avea loc sâmbătăb, începând de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Scurta nuvelă a lui N.V. Gogol a cunoscut de-a lungul timpului numeroase dramatizări, versiuni cinematografice, o adaptare ca spectacol de balet de Rudolf Nureyev şi chiar o formă de teatru experimental, fără cuvinte, pe muzică de Dimitri Şostakovici. Textul împleteşte cu armonie suspansul creat printr-o suită de elemente mărunte, de-a dreptul derizorii, absurdul relaţiilor sociale autoritare de tip kafkian, şi fantasticul inserat cu o naturaleţe specifică lui Poe.

Distribuţia spectacolului este alcătuită din actorii Petre Ghimbăşan, Tiberiu Covaci, Mariana Vasile, Sebastian Lupu, Ileana Iurciuc, Sorin Ionescu, Ion Ruscuţ, Andrian Locovei, Pavel Sîrghi, Mirela Lupu. Scenariul şi regia artistică sunt semnate de Bogdan Huşanu, iar scenografia este concepută de Oana Cernea.

Biletele s-au pus în vânzare la Casa de Bilete a Teatrului, iar preţul unui bilet la premieră este de 15 lei. Elevii şi studenţii pot cumpăra bilete la preţul de 10 lei.
Valentin Teuca



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !