Marea Britanie interzice reclamele care conțin stereotipuri de gen

De A.M.
3Comentarii
Marea Britanie interzice reclamele care conțin stereotipuri de gen
© foto: www.pixabay.com
Reprezentanții Comitetului Audiovizualului din Marea Britanie au declarat că vor interzice difuzarea acelor reclame care promovează sau conțin stereotipuri și prejudecăți legate de gen.

Membrii comitetului sunt de părere că stereotipurile periculoase din reclame contribuie la felul în care oamenii se percep pe sine și rolul lor în societate, relatează BBC News.

Prin urmare, ei au decis interzicerea acelor reclame care promovează prejudecățile ”tradiționaliste”. De exemplu, vor fi interzise reclamele care îi pun pe bărbați într-o postură de neajutorați și nepricepuți în treburile casnice și cele care le înfățișează pe femei mai puțin interesate de mediul academic spre deosebire de bărbați.

Membrii comitetului au prezentat un raport în care susțin că ”stereotipurile periculoase pot restricționa alegerile, aspirațiile și oportunitățile copiilor, tinerilor și adulților”. Cum aceste stereotipuri sunt foarte răspândite în mediul audiovizual, prin interzicerea reclamelor care le conțin se urmărește eliminarea efectelor negative.

Mai mult, membrii comitetului susțin că din cauza unor astfel de reclame, intens promovate, unii oameni pot avea ezitări în alegerea meseriei pe care și-o doresc, ceea ce poate avea un impact negativ asupra economiei.

Ella Smillie, expertă a Comitetului, a declarat pentru BBC News că: ”Nimic din noile noastre reguli nu sugerează că reclamele nu pot înfățișa oameni care îndeplinesc roluri specifice de gen. Problema însă o reprezintă acele reclame care sugerează că există o singură opțiune pentru fiecare gen. De exemplu, dacă reclama ar înfățișa o femeie care face curățenie, nu ar fi nicio problemă. Dacă însă aceasta ar prezenta un bărbat care face mizerie și se așează liniștit pe canapea, în timp ce femeia face curățenie în jurul lui, atunci am avea o problemă”.

Interdicția va intra în vigoare în anul 2019, începând cu luna iunie.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor