Marea Debarasare continuă şi la ţară

Marea Debarasare continuă şi la ţară
Conform noilor norme, campania se va desfăşura trimestrial, colectări de DEE făcându-se şi la ţară.

În perioada 25- 26 iunie se desfăşoară o nouă campanie de colectare a deşeurilor electrice şi electronice.
„Datorită numărului tot mai mic de deşeuri de echipamente electrice şi electronice colectate în cadrul campaniilor lunare, Ministerul Mediului şi Pădurilor împreună cu celelalte entităţi implicate au decis modificarea periodicităţii campaniei, urmând ca aceasta să se desfăşoare trimestrial. De asemenea, pentru o mai bună eficienţă, debarasarea şi colectarea deşeurilor se va desfăşura pe parcursul a două zile pentru fiecare ediţie, în zilele de vineri şi sâmbătă”, a precizat Loredana Ţîrţ, purtătorul de cuvânt al agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor.

Colectare şi la sate

Campania va avea şi o componentă de colectare la nivel rural. În judeţul Bihor campania se va derula în municipiul Oradea şi în zona rurală pe traseele: Oradea, Nojorid, Gepiu, Inand, Mădăras, Salonta, Ciumeghiu, Batăr, Tinca, Cociuba Mare, Şoimi, Uileacu de Beiuş, Rieni, Ştei, Vaşcău, Beiuş, Răbăgani, Sâmbăta, Ceica, Drăgeşti, Hidişelul de Sus şi Sânmartin.
Un al doilea traseu de colectare va fi: Oradea, Oşorhei, Săcădat, Ineu, Tileagd, Lugaşu de Jos, Aleşd, Auşeu şi Borod.
Cel de al treilea traseu de unde vor fi colectate deşeurile este Oradea, Borş, Biharia, Tămăşeu, Roşiori, Diosig, Săcueni, Cherechiu, Tarcea, Valea lui Mihai, Buduslău, Marghita, Abram, Balc, Suplacu de Barcău, Popeşti, Derna, Brusturi, Spinuş, Sălard, Cetariu şi Paleu.

În Oradea punctele de colectare fixe se găsesc în zona Spitalului Municipal ,,Dr. Gavril Curteanu’’ pe strada Sovata lângă podul de pontoane, pe str. Oneştilor în parcarea supermarketului Penny, în cartierul Nufărul în zona ultimei staţii de tramvai, şi pe Calea Clujului lângă Maternitate. Containerele fixe de colectare din Oradea vor fi disponibile vineri şi sâmbătă între orele 8- 18.

S.Al.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !