Marfă confiscată la graniţă

9Comentarii
BORS - Un cetăţean român a fost depistat de poliţiştii de frontieră bihoreni în timp ce, „atras” de mireasma unor cafele bune, a încercat să introducă în ţară aproape 30 kilograme de cafea.

Astfel, în cursul după-amiezii de ieri, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, în PTF Borş, Zoltan J. (29 ani) la volanul unui autoturism înmatriculat în Bucureşti. La controlul efectuat asupra mijlocului de transport, frontieriştii au constatat că tânărul transporta mai multe colete, în interiorul cărora se afla peste 30 kilograme de cafea. Acestea sunt mărfuri supuse accizarii, pentru care românul nu a putut prezenta nici un document legal de provenienţă.

„Având în vedere cele constatate, lucrătorii noştri au luat legătura cu reprezentanţii Autorităţii Vamale şi ai Gărzii Financiare, care au luat măsura confiscării întregii cantităţi de produse depistate, aplicând, totodată, o sancţiune contravenţionala a destinatarului, o societate comercială cu sediul în localitatea Odorheiul Secuiesc,  cu suma de 6.000 lei”, a precizat comisarul Mircea Chiorean ofiţerul de presă al DPF Oradea. Valoarea totală a mărfii reţinute depăşeşte 1.500 de lei.

 

Simona Albinaru



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor