Marghita le-a dat tot onorul

2Comentarii
Marghita le-a dat tot onorul
ORADEA – Vineri, vicepremierul Marko Bela, preşedinte al UDMR, şi secretarul de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, bihoreanul Cseke Attila, au fost făcuţi cetăţeni de onoare ai municipiului Marghita. Marko Bela [.doc – 37KB]
Cseke Attila [.doc – 32KB]

De precizat că Cseke, ce a fost impus la Guvern de către şeful CJ Bihor, Kiss Alexandru, este marghitean de origine, fiind fiul fostului viceprimar de Marghita, Cseke Sandor, decedat între timp.

Aproape de canonizare…

Primarul UDMR al Marghitei, Pocsaly Zoltan, a ţinut să le acorde această distincţie celor doi membri de seamă în rândul comunităţii maghiare din România, pentru sprijinul pe care l-au acordat Marghitei de la Palatul Victoria. De altfel, în expunerea de motive adresată Consiliului Local, Pocsaly le-a subliniat celor doi contribuţia la dezvoltarea Marghitei.

Merită spus însă că, pe alocuri, discursul lui Pocsaly a căpătat o tentă patetică, dând impresia unei stime exacerbate. Pocsaly, despre Marko Bela: „Cum se leagă acest destin unic de oraşul nostru, care sunt acele realizări, pentru care ne simţim datori cu gestul de azi, gest de înaltă consideraţie şi muţumire către Domnul Markó Béla? Deşi, întrebarea pare a fi una retorică, răspunsul nu poate fi, decât unul pragmatic, bazat pe fapte şi date concrete.

Marghita înseamnă toate acele instituţii şi infrastructuri, care prin bunăvointa şi intervenţia Dânsului au putut primi un sprijin semnificativ în cursul anilor 2005-2007”. Cseke Attila e aproape de canonizare în discursul primarului Pocsaly: „Şi-a ales profesia de jurist şi această alegere s-a dovedit a fi una potrivită pentru El. (…) Şi, iată, am ajuns la un cuvânt-cheie pentru Cseke Attila: Bihor.

Deşi din ianuarie 2005 el ocupă funcţia de secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului României, acest tânăr politician nu a uitat nici o zi de „ţara sa natală”, care — fără doar şi poate — este Bihorul. Nu a fost întrebare la care să nu răspundă, nu a fost un bihorean pe care să nu îl ajute, iar beneficiile aduse municipiului Marghita sunt greu de ţinut în evidenţă — şi mai greu de ţinut minte…. Toate acestea dovedesc o integritate morală pe care puţini o mai au în zilele noastre”.

Călin Corpaş



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor