Marghitean arestat pentru jefuirea bunicuţelor

Foto arhiva
Foto arhiva
Marghiteanul  Şerban Daniel Claudiu (16 ani) a fost arestat preventiv pentru 20 de zile în urma probelor prezentate miercuri Judecătoriei Oradea privind tâlhărirea unor orădence de vârsta a treia.

Reamintim că poliţiştii orădeni au fost sesizaţi că în ultima săptămână un tânăr a tâlhărit mai multe femei în cartierul Rogerius, prinzându-l însă marţi, în centrul Oradiei, în urma unei sesizări telefonice la 112.

„O orădeancă de 57 ani a reclamat telefonic marţi, la ora 21:20, că tocmai fusese deposedată prin violenţă de cerceii din ureche, de un inel de aur şi o poşetă în care se aflau două telefoane mobile şi 350 lei, de un tânăr cu semnalmente asemănătoare cu cele descrise de victimele precedente. La 15 minute de la sesizare, patrulele orădene de siguranţă publică şi poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul PMO Oradea l-au depistat pe suspect, identificându-l ca fiind Ş.D.C. (16 ani), din Marghita”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţului Bihor, subinspectorul Alina Dinu.

Totodată, poliţiştii au găsit asupra adolescentului toate bunurile sustrase prin violenţă de la ultima sa victimă. În urma cercetărilor, Biroul de Investigaţii Criminale estimează că băiatul ar fi comis în perioada 11 – 15 ianuarie alte cinci tâlhării în Oradea, cu un prejudiciu total de circa 8.000 lei.

Tânărul acţiona seara, alegându-şi ca victime femei mai în vârstă, singure, pe care le urmărea până ajungeau într-un loc întunecat sau până în faţa scării blocului, când le ataca şi le deposeda de poşete şi bijuterii. Cea mai în etate victimă avea 84 ani.

Suspectul a fost reţinut în Arestul IPJ Bihor.

 

Cristian Horgos



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !